Selymeș: „Prima repriză a fost spre foarte bună, a doua dezastruoasă”

Marius ANGHEL 06 Apr. 2013, 16:20 Campionat
Selymeș:**

Tibor Selymes consideră că Dinamo II nu putea obține prea mult din meciul cu FC Botoșani și că s-a văzut diferența dintre cele două formații. El este mulțumit doar de evoluția din prima repriză a elevilor săi, dar spune că are câțiva jucători de viitor.

„Am preluat echipa asta de trei zile. Media de vârstă este 19 ani, sunt copii și e foarte greu. Botoșaniul e o echipă bună, cu mare experiență, jucători valoroși. Au fost două echipe diferite. O primă repriză bună spre foarte bună și o a doua repriză dezastruoasă. După golul doi am căzut și psihic. Sunt câțiva copii care au valoare, dar degeaba am valoare și talent dacă nu știu să mă lupt, nu am o atitudine pozitivă, să mor pe teren. Vreau să le implementez o mentalitate de luptător. Am făcut greșeli foarte mari. La trei din cele cinci goluri nu am avut dublaj. Trebuie să învețe”, a spus Tibor Selymes, care a recunoscut că se gândește să antreneze din nou în prima ligă, iar visul său este să preia pe Dinamo București: „Nu pot să ascund faptul că vreau să ajung să antrenez Dinamo. Ă‚sta e visul meu. Când o să vină, o să vină”, a adăugat Tibor Selimes.

„Botoșaniul are cea mai bună echipă. Este cu un pas în prima ligă”

Fostul fundaș stânga al generației de aur din fotbalul românesc consideră că FC Botoșani are cel mai bun lot din seria I a ligii secunde și că are prima șansă la promovare. În plus, actualul tehnician al echipei Dinamo II a remarcat forma fizică foarte bună a roș-alb-albaștrilor.

„Pe FC Botoșani am văzut în două meciuri. La Farul și astăzi. Au un lot bun, sunt foarte bine pregătiți fizic, pot să alerge. Am văzut și la Farul unde au dominat tot meciul. Din seria asta, Botoșaniul are cea mai bună echipă. Botoșaniul este cu un pas în prima ligă”, a mai spus Tibor Selymes.

 

Sursa: Bt online

Marius ANGHEL 06 Apr. 2013, 16:20 Campionat
Pe aceeași temă