Scandal mare în Ciarda Roșie după ce Ripensia a pierdut cu CS Balotești, la un meci decis din penalty: „Gunoiule!”. Arbitrii, atacați verbal de gazde după joc

Marius ANGHEL 14 Oct. 2017, 16:43 Campionat
  • Meciul dintre Ripensia Timișoara și CS Balotești, programat sâmbătă dimineață pe arena Ciarda Roșie din Timișoara, a fost unul destul de animat pe teren, câștigat cu 2-1 de oaspeți, după un penalty care a „aruncat” jocul în aer. Spiritele s-au încins foarte mult în special după joc, când brigada de arbitri a fost escortată de firma de pază la vestiare. Președintele Ripensiei, Radu Ienovan, și-a ieșit din fire și l-a făcut pe centralul Mircea Ardelean „gunoi”, deși acest tip de comportamente nu-l caraterizează. De asemenea, fratele conducătorului l-a îmbrâncit pe arbitrul arădean, aspect trecut în raport.

 

Ripensia a dominat începutul de meci ce a contat pentru etapa a 12-a a Ligii 2, cu ocazii ale lui Dumiter sau Ungureanu. În minutul 13, Mediop a tras bine, dar Dedu a respins în corner, iar după executarea loviturii, Ungureanu a trimis peste poartă. Contrat a ceea ce se jucase până atunci, în minutul 18, după ce Marian Neagu a centrat, iar Adrian Hurdubei a tras sigur pe el, din afara careului, la colțul lung, pentru 0-1. Peste un minut, oaspeții au reclamat un henț în careu la Vlădia, după care antrenorul Laurențiu Diniță a început cu protestele la adresa arbitrajului. Până la pauză, Baloteștiul a avut ocazii prin Hurdubei și Nica, ultima după o cădere a lui Bobină nesancționată de centralul Mircea Ardelean.

Repriza a doua a fost plină de faze de fotbal, dar și de proteste

Ripensia a presat foarte mult să egaleze în repriza a doua. Toma, Apro, Tudor și Mediop au ratat nepermis de mult. De cealaltă parte, pentru oaspeți, Neagu a avut două ocazii. În minutul 63, Mediop a tras cu sete din careu, dar balonul a lovit transversala. Peste două minute, timișorenii au reușit să egaleze, la o fază identică cu golul marcat de gazde. De data aceasta, Ungureanu a fost cel care a tras bine la colțul lung pentru 1-1 în minutul 65. Matiș și Hurdubei au avut ratări de ambele părți, pentru ca în minutul 76, Adi Popa să treacă de un adversar, însă arbitrul a fluierat în atac, iar golul marcat nu a fost valabil.

Scene incredibile la vestiare

Faza care a aruncat spriritele în aer a fost cea din minutul 82. Valentin Andrei a scăpat pe contraatac și i-a centrat lui Gojnea, în careu. Rădulescu a venit în întâmpinarea lui Gojnea, care a apucat să șuteze, dar centralul a întors faza și a dat cartonaș galben pentru Rădulescu și penalty. Alexandru Coman a transformat, iar Ripensia s-a chiunuit în puținele minute rămase să egaleze. Golda a trimis cu capul peste poartă, iar Mediop a șutat e lângă buturi.

După ultimul fluier, cei de la Ripesia au cerut socoteală brigăzii de arbitrii. Doru Ienovan, fratele președitelui Radu Ienovan, l-a îmbrâncit ușor pe Mircea Ardelean, iar conducătorul clubului l-a făcut „gunoi”. Aspectele au fost consemnate în raport de centralul arădean.

RIPENSIA TIMIȘOARA – CS BALOTEȘTI   1-2
Adrian Ungureanu 65′ / Adrian Hurdubei 18′, Alexandru Coman 82′ – pen.

Rădulescu – Ad. Popa (cpt.), Vlădia, Apro, C. Toma – Dumiter (Semeniuc 46′), Stoi (Golda 83′), L. Tudor, Ad. Ungureanu – Bobină (Matiș 56′), Mediop
Rezerve neutilizate: D. Muntean – Mânecan, Horcea, Codreanu
Antrenor: Remus Steop

Iordan – C-tin. Dedu, Opriș, Andr. Răuță, Mirescu – M. Neagu, L. Ion (cpt.), Ciubuc (Gojnea 59′), Hurdubei (Al. Coman 67′) – Eug. Nica, Val. Andrei (Flămânzeanu 85′)
Rezerve neutilizate: H. Ciobanu – Alin Pătrașcu, Al. Gheorghe, Andr. Suciu
Antrenor: Laurențiu Diniță

Stadion: Ciarda Roșie (Timișoara – Timiș); Arbitru: Mircea Ardelean; Asistenți: Casian Băla și Alina Mihoc (toți din Arad).

În urma acestui rezultat, Ripensia Timișoara își continuă seria neagră și cu cele 17 puncte ajunge pe locul 7, în timp ce CS Balotești părăsește ultima poziție a clasamentului și acum e pe locul 18, cu 10 puncte. Etapa următoare, Ripensia va juca la Afumați, iar Baloteștiul primește vizita celor de la ASA Târgu Mureș, echipă intrată în faliment și care nu știe încă dacă își mai mai continua activitatea.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)

Marius ANGHEL 14 Oct. 2017, 16:43 Campionat
Pe aceeași temă