ACS Poli Timișoara a câștigat în fața rivalilor de la UTA, scor 2-1, în primul meci al barajului pentru menținerea/promovarea în Liga 1, dar bănățenii au cedat nervos la finalul celor 90 de minute, iar motivul a fost omul de la centru, George Găman.
Momente rar văzute la TV
Nervos în urma rezultatului și a arbitrajului lui George Găman, Ionuț Popa s-a poziționat lângă Laurențiu Roșu la reacțiile de după meci și a început să vocifereze lângă antrenorul rivalilor de la UTA. Iritat de comentariile omologului său, Laurențiu Roșu a ripostat în direct la DigiSport: „Ia uită-te la el. Ai domnule răbdare, că noi v-am respectat. Cine te crezi? Crezi că mi-e frică de tine?”.
„Mă certam cu un conducător al meu din cauza arbitrajului și s-a băgat el (n.r. – Laurențiu Roșu, antrenorul celor de la UTA Bătrâna Doamnă). Dar, nu e dom’le nicio problemă, că nu fac eu d-astea. Ne-am împăcat după”, a spus Ionuț Popa, la Digi Sport.
Ionuț Popa: „Și eu te-am respectat, ce tot vrei?”
Antrenorul bănățenilor s-a descărcat și el la reacțiile de după primul meci al barajului: „Domnule, cum să nu fie nervozitate când același arbitru ca la meciul cu Târgu Jiu ne-a făcut praf? Eu am cerut să-l recuzăm pe acest arbitru și iată că acum ne-a arbitrat din nou. Cei de la UTA meritau cel puțin trei-patru jucători eliminați, dar el i-a dat roșu lui Neagu. Ne-a dat afară jucător în meciul cu Târgu Jiu, acum, la fel. Când te arbitrează așa și mai ratezi și ocaziile astea… Ce să spun? Eu m-am certat și cei din conducerea noastră, pentru că nu știu de ce nu-l recuză, să nu ne mai arbitreze. L-am întrebat de ce l-a eliminat pe Neagu, dar ce să spună. Nu înțeleg de ce ne arbitrează în halul ăsta. E a doua oară când George Găman arbitrează așa. Suntem nemulțumiți de el. Suntem fraieri, am ratat enorm de mult. O să vedeți câte le dăm în retur. Domnule, au ajuns o dată la poartă. Arbitrajul a fost așa, a lăsat de dorit. Arbitrul ăsta trebuia refuzat de dinainte. La pauză trebuia să fie 7-0. Ă‚sta mereu ne lasă în 10 oameni. Probabil că sunt chitiți pe noi”, a adăugat Popa la DigiSport.
„Trebuia să avem 7-0 la pauză, dar nu s-a întâmplat asta pentru că am ratat enorm de mult, suntem niște fraieri. O să vedeți ce se va întâmpla la retur, câte o să le dăm acolo. 4 sau 5-0 ke dăm acolo. Cum să mă tem de ei? Hai, dom”ne, au ajuns o dată la poarta noastră și au dat un gol. E adevărat că am ratat foarte mult, dar arbitrajul a fost unul care a lăsat de dorit”, a mai spus Popa.
Prezent și el la reacții, atacantul arădenilor, Adrian Petre, a avut un mesaj special pentru Ionuț Popa la returul de la Șiria: „Vreau să-i închid gura domnului Popa, pentru că o are cam mare. Nu se poate, cu mentalitatea asta nu o să ajungem niciodată undeva. Ne mirăm unde a ajuns naționala. Cu așa antrenori, niciodată nu o să ajungi la un nivel mare”.
ACS Poli Timișoara s-a impus cu 2-1 în meciul tur al barajului de promovare/menținere în Liga 1 cu UTA Bătrâna Doamnă. Desfășurat luni seară pe stadionul „Dan Păltinișanu”, în fața a aproximativ 15.000 de spectatori, echipa lui Ionuț Popa a controlat autoritar prima repriză și a înscris prin Pedro Henrique (21′) și Gabriel Cînu (25′), ratând alte cel puțin trei mari situații de gol. Reușita lui Cînu a fost din offside.
În repriza secundă, jocul celor două echipe s-a mai echilibrat, Sorin Strătilă (52) a redus din diferență după o greșeală în defensivă a lui Bocșan, iar partida nu a mai avut niciun ritm după ce George Neagu (65) a fost eliminat de centralul George Găman, după o fază în care l-a faultat în postura de ultim apărător pe Curtuiuș. S-a încheiat cu victoria la limită a timișorenilor, spiritele s-au încins după fluierul final, cu antrenorii Ionuț Popa și Laurențiu Roșu în prim-plan, iar meciul retur se anunță extrem de disputat.