Șansa rezervelor

10 Nov. 2011, 19:25 Campionat
Șansa** rezervelor

Poli Timișoara vrea să obțină a patra victorie consecutivă în campionat; alb-violeții vor juca sâmbătă, în deplasare, cu Juventus București

Echipa antrenată de Vali Velcea are, la prima vedere, un meci ușor sâmbătă. Timișorenii întâlnesc formația din Colentina, aflată pe penultimul loc în seria a II-a a ligii secunde. Tehnicianul timișorean va lăsa pe banca de rezerve câțiva jucători consacrați, pentru a le acorda șanse și unor fotbaliști care au evoluat mai puțin în acest sezon (Alex Popovici, Florin Sandu, Marian Fuchs, Rafael Rocha sau Artur Pătraș).

„Voi da o șansă unor jucători care au jucat mai puțin”
, a spus Velcea în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului. În altă ordine de idei, antrenorul timișorean s-a plâns de starea terenului din Colentina. „Va fi un teren execrabil și asta, dacă raportăm la ceea ce joacă echipa noastră, nu este un plus pentru noi. Dar trebuie să ne adaptăm la condiții, să ne așteptăm la vremea din ce în ce mai rea și să rezolvăm jocul indiferent de condiții, de arbitraj sau de adversarii pe care îi avem în față. Echipa poate să practice un joc mult peste ceea ce a arătat până acum. Cred că primul adversar, cel mai greu adversar al nostru în acest meci va fi terenul”, a declarat tehnicianul alb-violeților.

Patru poliști, propuși pentru naționala României

Vali Velcea nu îi va putea folosi în jocul cu Juventus pe Tameș, Zăgrean și Dăruială (accidentați), dar și pe Ricketts, convocat la naționala Canadei. Antrenorul lui Poli crede că alți patru fotbaliști de-ai săi meritau să fie chemați la naționala țării lor. „Goga, Scutaru, Curtean și Sepsi puteau fi convocați pentru cele două meciuri amicale ale României”, a spus Velcea.

Popovici: „Vor încerca să se autodepășească”

Alex Popovici a vorbit și el despre meciul cu Juventus, transmițând ideea că poliștii își doresc să joace la fel de bine precum în meciurile cu Steaua, Mureșul Deva sau FC Argeș. „Meciul va fi dificil, chiar dacă întâlnim o echipă din subsolul clasamentului. Cu siguranță vor încerca să se autodepășească. Vom încerca să menținem jocul bun din ultimele meciuri, să avem un final de tur bun, să avem o vacanță liniștită, să ne desprindem de celelalte echipe în clasament”, a spus Popovici.

articol scris de Radu Faur

10 Nov. 2011, 19:25 Campionat
Pe aceeași temă