Săgeata este pusă pe fapte mari: stadionul va fi mărit la 8.000 de locuri

Mihai Andries 30 Jul. 2014, 05:54 Campionat
Săgeata este pusă pe fapte mari:** stadionul va fi mărit la 8.000 de locuri

Formația de Liga 2, Săgeata Năvodari, nu pare dispusă să stea prea mult în eșalonul secund. Echipa din nordul litoralului va beneficia, la finalul sezonului, de un stadion la standardele primei ligi, de ieri autoritățile locale demarând lucrările de modernizare a vechii arene Flacăra.

Proiectul Primăriei Năvodari, care va înghiți circa 1,2 milioane de dolari, prevede construirea peluzelor și creșterea numărului de locuri ale arenei până la aproximativ 8.000, renovarea vestiarelor și a tribunei oficiale, precum și înlocuirea gazonului.

De asemenea, stadionul va beneficia de nocturnă și vor fi montate sisteme de turnichete, condiții obligatorii pentru găzduirea partidelor din Liga I. Autoritățile locale estimează ca lucrările să fie finalizate în vara anului 2015, atunci când se speră ca echipa Săgeata Năvodari să obțină promovarea în Liga I.

Pe lângă investițiile în infrastructură, clubul din nordul litoralului intenționează să înființeze și un centru de copii și juniori după modelul Academiei Gheorghe Hagi. „Vom înființa o academie de fotbal în zona unde se află tabăra de la Năvodari. Vor fi patru sau cinci terenuri cu gazon natural și alte două cu gazon artificial”, a declarat Aurelian Băbuțan.

Sursa: Observator de Constanța
Foto de Alexandru RAITA
 

Mihai Andries 30 Jul. 2014, 05:54 Campionat
Pe aceeași temă