UTA a învins-o pe CS Mioveni cu 2-1, grație unei „duble” a lui Ciprian Rus. Sunt reușitele cu numărul 9 și 10 în acest sezon pentru golgheterul detașat al echipei, care a înscris de două ori și săptămâna trecută, la Ploiești, în egalul cu Petrolul (2-2).
„În sfârșit am avut și noi atitudine acasă, atitudinea de care ai nevoie pentru a învinge o echipă bună, care până acum a avut un parcurs bun. A trebuit să muncim mult pentru această victorie, dar tocmai din acest motiv e mult mai frumoasă. Până acum media mea de goluri a fost de 10 pe sezon, acum am atins această cifră încă din tur. Sper să nu mă opresc aici, pentru că avem nevoie de goluri, din partea oricui, de fapt. Dacă le marchez eu e un plus pentru mine. Sper și mai departe să îmi ajut echipa cât pot de mult”, a spus Rus după victoria cu CS Mioveni.
„Miculescu va fi următorul Dennis Man”
E a doua partidă la rând în care David Miculescu îi dă un „assist” golgheterului arădenilor, care îl compară pe tânărul mijlocaș cu fostul său coleg, Dennis Man. „Mă bucur foarte mult că am câștigat un jucător, David Miculescu și-a pus amprenta cât a jucat și sper să continue în acest fel. Are o vârstă fragedă și se pregătește foarte bine, e un copil umil, modest, ascultă, nu comentează, cu siguranță va fi următorul Denis Man. A fost o centrare foarte bună, asemănătoare celei de la Ploiești când am lovit bara, se vede că poate da acea pasă decisivă ce ne ajută în momentele grele. Astăzi am fost și eu mai pragmatic, mă bucur că am valorificat-o înscris”, a mai spus căpitanul echipei UTA.
Golul doi a fost marcat de utiști pe contraatac, Costin fiind de această dată servantul pentru căpitanul UTA-ei: „Pe undeva era normal ca ei să se arunce cu toate liniile în atac, pentru că nu mai aveau nimic de pierdut. Noi am speculat acest lucru foarte bine pe acel contra-atac, eu și Costin ne-am descurcat de minune și așa ne-am dus la 2-0″.
Duel cu golgheterul campionatului: „Nu e prea important. Ce contează e ca UTA să învingă”
Dacă pentru meciul demiercuri singurul absent a fost Matei, revenit de la echipa a doua, sâmbătă, contra celor de la Daco Getica, Ionuț Popa nu se va putea baza pe Enescu, Miculescu și – probabil – Manea. „Avem un lot foarte slab numeric, sperăm să-l recuperăm pe Manea și jucătorii care îi vor înlocui pe Enescu și Miculescu să facă un meci cât mai bun și să câștigăm al doilea meci consecutiv. Nu e prea important duelul dintre mine și Voicu (n.r. – golgheterul bucureștenilor și al Ligii a 2-a după tur), ce contează e ca UTA să învingă, indiferent cine iese în evidență”, mai spune principala armă ofensivă a „Bătrânei Doamne”.
Doar aproximativ 300 de suporteri au venit pe „Motorul” pentru duelul cu Mioveni, dar Rus nu a fost surprins. „Îi înțelegem pe suporteri că nu au venit la acest meci având în vedere faptul că s-a jucat la ora 1, într-o zi de lucru. Le mulțumim celor care au rezistat în acest frig, sperăm ca sâmbătă să fie mai multă lume pe stadion și să ne bucurăm de o nouă victorie”, a concluzionat arădeanul, lăudat și de antrenorul Ionuț Popa: „Îl felicit pe Cipri pentru forma bună, este căpitan și îi doresc să rămână căpitan și de acum înainte”.
Înainte de confruntarea cu argeșenii, Cipri Rus, colegii săi, dar și stafful tehnic au trecut pe la casierie pentru un salariu achitat prin eforturile conducerii administrative a clubului, dar și primele de joc restante până la remiza de la Ploiești.
Sursa: Sport Arad
Foto și video: UTA Arad