Metalul Reșița a învins ieri, în Valea Domanului, cu scorul de 2-1, Gloria Bistrița, echipă pe care o va întâlni, mai mult ca sigur, și în play-off.
Elevii lui Pană au început tare jocul cu bistrițenii, cu un presing agresiv și foarte sus, trecâd peste minutele obișnuite de tatonare. Înghesuiți în zona propriului careu, oaspeții au greșit încă din minutul 5. Murgoci, care îl cam face uitat pe Vătăjelu, a centrat excelent de pe stânga, iar Stoica a deschis scorul. Gloria a ieșit apoi la joc și a avut câteva situații bune de gol, una chiar din postura de singur cu portarul, dar chemarea lui Zimmermann acasă se dovește a fi tot mai inspirată. „Neamțu” a apărat senzațional în câteva rânduri și a păstrat tabela nemodificată în dreptul gazdelor.
Repriza s-a încheiat perfect pentru rosso-neri, care au majorat scorul la 2-0 în chiar ultimul minut. Oprița nu s-a grăbit să tragă la poartă din colțul careului de 16 metri, așa cum ar fi făcut poate nouă atacanți din zece, a așezat o minge pe capul lui Breșneni și acesta l-a bătut cu o lovitură plasată pe experimentatul Albuț.
VEZI o GALERIE FOTO de la meci
Forțat și de împrejurări, deoarece mai mulți jucători de-ai săi au fost avertizați cu galben, Pană a schimbat încă de la pauză. Chiar dacă mai erau 45 de minute, tehnicianul a încercat să închidă jocul. L-a scos pe Breșneni și l-a introdus să omoare încă de la început fiecare acțiune a oaspeților pe Vaștag.
La doar două minute de la reluarea jocului, Curtuiuș, intrat și el la pauză, a trimis o centrare șutată în careu, apărarea noastră a fost prinsă pe picior greșit și mingea a juns în plasă. Bistrițenii au pus stăpânire pe joc imediat ce au redus din diferență, dar Octavian Vasile este cel care putea închide jocul cu mult înainte de minutul 90. Lansat excelent într-o cursă pe partea dreaptă, căpitanul bănățenilor a fost oprit neregulamentar de Albuț, ieșit la 30 de metri de poartă. Portarul fost eliminat, dar reșițenii nu au reușit să profite de superioritatea numerică la faza fixă ce a urmat, ba mai mult, i-au pus pe oaspeți pe un contraatac oprit de Robert Cristian cu prețul celui de-al doilea galben, care l-a trimis și pe el mai devreme la cabine.
Bistrițenii au mai avut câteva ocazii importante până la final, dar Reșița s-a apărat bine și a mai obținut trei puncte ce vor conta în play-off. Metalul nu a impresionat nici cu CSM Râmnicu Vâlcea, nici cu Gloria, dar a luat șase puncte din tot atâtea posibile și ar putea avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru promovare.
METALUL REȘIȚA
GLORIA BISTRIȚA
2-1
Ad. Stoica ”6, Breșneni ”44 / Curtuiuș ”48
Zimmermann – R. Cristian, Apostol, I. Popescu, Murgoci (Liuba ”80) – O. Vasile (cpt.), Enescu, Breșneni (Vaștag ”46), Szabo – Stoica, Oprița (Făgărășanu ”90)
Antrenor: Marian Pană
Eliminat: R. Cristian ”69 (două galbene)
Albuț (cpt.) – Târcă, Hlinca, Chibulcutean, D. Sânmărtean – Fizeșan, Mărginean, Polgar (Țegle ”22), M. Chițu (Oghinciuc ”68) – Al. Pop (Curtuiuș ”46), Brumă
Antrenor: Cristian Coroian
Eliminat: Albuț ”67 (roșu direct)
Text și foto: Express de Banat