Ripensiștii au încurcat-o pe „U” Cluj în lupta pentru promovare, după meciul terminat la egalitate, scor 1-1, joi seară, la Timișoara, în deschiderea etapei a 13-a. Directorul sportiv Radu Suciu a recunoscut că echipa sa a avut noroc, deși adversarul i-a surprins. Fostul portar al Politehnicii va sta pe banca Ripensiei până în ianuarie, când va veni Alexandru Pelici, a cărei decizie de a se alătura așa târziu echipei a explicat-o.
Suciu a punctat că Ripensia a jucat slab ofensiv și a punctat că „U” Cluj i-a surprins cu pressingul avansat. „Un egal norocos, fără discuție. Și noi, la rândul nostru, altădată am pățit-o pe final. Am făcut un joc temător astăzi, nu știu de ce. Este o întrebare veche. Să vedem dacă reușim să o corectăm. Nu cred că trebuia să abordăm jocul temător astăzi, am avut și doi jucători răciți, Apro și Călin Toma, și s-a văzut. Apro trebuia să urce mai mult. Când am vrut să ieșim și să pasăm, nu ne-a ieșit. Cel puțin pe mine, m-a surprins „U” Cluj cu pressingul făcut, nu l-am mai văzut în meciurile anterioare, sau poate nu am fost noi capabili să jucăm. Nu am jucat cu mingi peste apărare, cum ne-am propus, am avut multe nesincronizări între cel care pasa și cel care pleca. Am stat bine în teren, cu așezarea nu am ce să le reproșez, singurul lucru deranjant a fost frica de joc. „U” Cluj este într-o creștere evidentă, de aceea mi se pare un rezultat bun. De aceea mi se pare un rezultat important”, a spus Suciu despre meci.
Apreciază că decizia lui Pelici este înțeleaptă
Anunțul că Alex Pelici preia Ripensia abia din ianuarie nu a fost însoțit de explicații. Radu Suciu a lămurit problema însă. „Mie mi se pare o decizie înțeleaptă din punctul lui de vedere. Și eu făceam la fel, pentru că este foarte greu să preiai o echipă în timpul campionatului. Nu ai timp să îți aduci jucători care se potrivesc la ce stil vrei sau măcar să-i cunoști pe cei pe care îi ai la dispoziție, și apoi să implementezi ceva, ai nevoie de o pregătire cu meciuri amicale. Noi vom ține legătura cu el și tot ce vom face vom face în așa fel încât să ne apropiem de linia pe care dorește să o impună de la 1 ianuarie”, a explicat directorul sportiv.
Cu această remiză, Ripensia a făcut 13 puncte și se menține, pentru moment, pe locul 14. Etapa următoare, echipa timișoreană joacă în deplasare la Aerostar Bacău, formație care tocmai l-a demis pe Cristian Popovici și l-a înlocuit cu Florin Bratu.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU și Leckzi JOSZI (Mediafax foto)