După câteva amânări în prima parte a campionatului, până la urmă nu s-a mai putut evita încă un dureros moment pentru fanii Oțelului, plecarea echipei de pe stadionul care-i poartă numele și pe care s-a scris cea mai mare parte din istoria unei formații care acum patru ani juca pe „Old Trafford” și „Estadio Da Luz” în Liga Campionilor.
Astfel, s-a ajuns în situația de a se juca meciul de sâmbătă, 5 martie, cu Gloria Buzău, din etapa a 20-a a Ligii 2, pe „Dunărea”, stadion al cărui teren poate fi numit practicabil doar cu maximă indulgență, mai ales că se venea după o zi în care a plouat aproape continuu.
La peluză s-a grupat galeria, aproape o sută de pătimași cântându-și fără întrerupere dragostea pentru steagul gălățean roș-alb-albastru, în zona centrală a tribunei cam alți 400, iar în teren o echipă al cărei căpitan, Robert Ciurea, este la doar 20 de ani un veteran al lotului format în rest doar din juniori. Oțelul, clubul în insolvență de care proprii acționari se fac că au uitat, încă trăiește, cu inima zvâcnind la impulsurile pătimașului răcnet „Oțelul nu moare” venit din tribună și preluat de copiii din teren, cărora sâmbătă le-a fost refuzată împlinirea visului pentru care s-au apucat de fotbal, de a juca pentru Oțelul, pe stadionul „Oțelul”.
Diferențele uriașe de vârstă, forță și experiență dintre combatante s-au simțit repede, Gloria Buzău deschizând scorul în minutul 11 prin Koprindzhiyski, care a profitat din plin de teama de fault a fundașilor gălățeni și a marcat cu un șut de pe la 11 metri. Oaspeții au mai avut o mare ocazie, minge trimisă cu capul de Bobe (min. 18) în bara laterală, apoi juniorii gălățeni au prins curaj și au echilibrat disputa. Însă fără ocazii de gol, jocul mult mai combinativ al Oțelului, antrenat până acum fie pe sintetic, fie pe gazonul excelent de pe „Ancora”, având ca principal adversar dâmburile de pe teren.
Totuși, de prin minutul 70, puștii au reușit să pună presiune asupra unui adversar cu șanse de a intra în play-off, iar Istrate (min. 72) a avut o ocazie uriașă de a egala, reluând foarte puțin alături o centrare dintr-un corner. Până la urmă, tot cei de la Gloria Buzău au mai înscris, punându-și în valoare plusul de talie și forță: o centrare la colțul lung, Pălimaru a recentrat cu capul și Bobe a împins în plasă, tot cu capul, pentru 2-0 (min. 83).
Meciul s-a terminat cu un „bravo copii” strigat în cor de cei aflați în zona centrală a tribunei și numele Oțelului scandat împreună cu cei de la peluză, dar și de puștii care, pe teren, țin echipa în viață.
Viorel Ion: „Îmi pare rău că acești copii talentați au ajuns să fie băgați la înaintare, îi felicit pentru joc și atitudine”
Antrenorul Gloriei Buzău, Ion Viorel, fost jucător emblematic al Oțelului, s-a declarat dezamăgit că s-a ajuns ca acest meci să fie jucat pe un astfel de teren. „Îmi pare rău că acești copii talentați au ajuns să fie băgați la înaintare, îi felicit pentru joc și atitudine. Parcă s-a ajuns să se țină cont de o vorbă a lui Rică Răducanu, care spunea că vrea să facă mai întâi facultate, ca apoi să-i fie mai ușor la liceu. Ce s-a întâmplat astăzi arată în ce hal a ajuns fotbalul românesc. Într-un oraș ca Galațiul, să ai stadionul Oțelul cu gazon foarte bun, dar să ajungi să joci pe un teren aproape impracticabil…”, a spus Ion Viorel.
Acesta a adăugat că este foarte posibil ca Gloria Buzău să ajungă în situația Oțelului, în prag de desființare. „Suntem și noi în insolvență, datoriile sunt mari, jucători neplătiți și cu deplasări în ziua meciului. Am plecat cu luna pe cer pentru acest meci. Primarul Buzăului a fost condamnat recent pentru că a sprijin sportul, numai în România se poate întâmpla așa ceva. Ne-a fost alocată în Consiliul Local suma de 14 miliarde lei vechi, dar în această situație nimeni din Primărie nu-și mai asumă răspunderea să semneze pentru a putea primi banii”, a precizat Ion Viorel.
OȚELUL GALAȚI 0
GLORIA BUZĂ‚U 2
Koprindzhiyski ’11, Bobe ’83
Șt. Bordieanu – R. Oprea, Iorguș, Maftei, Ciurea (cpt.) – I. Chiriac (Manău ’81), I. Codreanu – M. Blănaru (Lepădatu ’85), A. Istrate, Sefer (Fl. Toma ’58) – Perju
Rezerve neutilizate: Vădeanu – Anghele, A. Bordieanu, Cristof
Antrenor: Stelian Bordieanu
D. Sârbu – A. Iordache, Vîrtej, Ct. Vlaicu (cpt.), Agache – Mug. Dedu, Bobe, Danciu, Koprindzhiyski (Pălimaru 58), D. Burlacu (N. Popescu 81) – Răduca (G. Ghiță 75)
Rezerve neutilizate: A. Preda – A. Voicu, Dăniță, Bota
Antrenor: Ion Viorel
Stadion: Dunărea (Galați); Spectatori: 500; Arbitru: Claudiu Marcu; Asistenți: Florin Iacob și Erchian Ionuș (toți din Constanța).
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚
Foto: Sorin PANĂ‚