După ce și-a văzut elevii într-o
partidă oficială la doar două zile după ce a fost instalat antrenor
principal la CF Brăila și, evident, a tras primele concluzii, Liviu
Ciobotariu a încercat în această săptămână, cu propriile metode, să
pregătească la victorie partida de sâmbătă cu Farul Constanța.
Toți cei din conducerea grupării de
la Dunăre consideră că formația brăileană avea nevoie de o
schimbare, aceasta a venit, iar acum șefii așteaptă și primele
rezultate favorabile.
„Este primul meci pe
teren propriu cu Ciobotariu pe bancă, a fost o schimbare și acum
așteptăm rezultatele. Știm că nu ne va fi ușor, dar și Farul are
problemele ei, eu sper ca de data aceasta noi să fim cei
norocoși”, a declarat Adelin Soare, președintele
executiv al CF Brăila.
Pentru partida de sâmbătă, staff-ul
tehnic brăilean are la dispoziție întreg lotul, mai puțin pe
Ndigwe, care încă nu este refăcut fizic.
Farul vizează primul
succes în deplasare
La rândul lor, jucătorii
constănțeni știu că la Brăila vor avea o sarcină dificilă, însă
speră să dea lovitura sâmbătă și să bifeze primul succes în
deplasare. Farul vine pe Municipal după trei meciuri consecutive
fără înfrângere și mizează pe forma bună a defensivei.
Pentru disputa de la Brăila,
antrenorul Ioan Sdrobiș nu va putea miza pe Marius Lucan și Victor
Ursachi, ambii accidentați. Primul acuză o entorsă la glezna
dreaptă, în timp ce Ursachi a suferit o colică renală la primul
antrenament din această săptămână și va sta departe de gazon în jur
de 10 zile.
Sursa: obiectivbr.ro