Prima victorie pentru Schumacher

28 Aug. 2011, 12:04 Campionat

Juventus București și-a remaniat lotul, în această vară, aproape complet și după numai câteva luni de pregătire sub comanda lui Constantin Schumacher arată mult mai bine decât în sezonul trecut, la capătul căruia a terminat pe ultimul loc în Seria I.

Echipa din Colentina poate fi considerată una dintre revelațiile debutului de sezon în Seria Vest și poate încurca multe socoteli dacă va evolua măcar la nivelul din primele două etape.

Sâmbătă, Juventus a primit vizita nou-promovatei FC Maramureș Universitar Baia Mare pe care a învins-o cu 2-1, la capătul unui meci tensionat, oaspeții contestând mai multe decizii ale arbitrilor, printre care și fazele în urma cărora bucureștenii au înscris cele două goluri.

Gazdele au început ușor timorate și au cedat inițiativa în primele minute, ceea ce a permis băimărenilor să atace sistematic poarta lui Anghelache. De altfel, oaspeții au și deschis scorul prin Nicoară (7), după ce goalkeeperul bucureștean a respins slab, de lângă Gego, o centrare venită de pe partea stângă.

Prima faza care a stânit nemulțumirea oaspeților s-a petrecut la câteva minute de la deschiderea scorului. Fl. Achim a fost găsit liber, pe o poziție avansată, în banda dreaptă, a centrat pentru Gego în 6 metri și atacantul a trimis cu latul mingea în poartă. Însă, de la margine, asistentul Florin Burlacu ridicase, cu întârziere, fanionul și golul nu a fost validat de centralul Florin Miron.

Nemaiavând ce pierde, trupa lui Schumacher a luat cu asalt careul advers și până la pauză și-a trecut în cont o sumedenie de ocazii, dintre care doar una a fost fructificată de Alexandru Marin (20), cu o lovitură de cap plasată la colțul scurt. Oaspeții au reclamat un fault la portar în faza premerătoare celei din care gazdele au reușit să egaleze, însă „meritul” îi aparține, în mare măsură, lui Sydney Faye care a degajat complet aiurea și i-a oferit lui Zaharia ocazia de a centra din nou în careu.

Chiar dacă gazdele au forțat marcarea celui de-al doilea gol, până la pauză scorul nu s-a mai modificat. Începutul de repriză a aparținut din nou oaspeților, echipa lui Romulus Buia ratând în câteva rânduri revenirea în avantaj. Jocul gazdelor nu s-a mai legat la fel de bine ca în prima repriză și Schumacher a mutat încă din minutul 60, pe teren fiind trimis fostul rapidist George Tene. Tehnicul mijlocaș le-a făcut imediat probleme apărătorilor adverși și a obținut câteva lovituri libere periculoase de la marginea careului de 16 metri, rămase însă fără rezultat pe tabelă.

Faza care a încins cu adevărat spiritele a condus la marcarea golului victoriei pentru gazde. Păun a căzut în careu de lângă Urs și centralul a dictat lovitură de pedeapsă, transformată cu siguranță de Zaharia (84) și astfel Juventus a câștigat in-extremis un meci pe care putea să îl rezolve încă din prima repriză.

Centralul, judecat imediat după meci

Protestele oficialilor băimăreni, dintre care cei mai vehemenți au fost finanțatorul Dan Hotico și directorul sportiv Ioan Tătăran, l-au determinat pe observatorul Laurențiu Vărgatu să ceară vizionarea casetei. Operatorul gazdelor plecase deja de la stadion, dar a fost întors din drum, astfel că toți oficialii partidei au rămas timp de aproape o jumătate de oră la vestiare până la sosirea casetei.

Așteptarea a meritat pentru că proba video a fost cât se poate de clară și a limpezit una dintre cele mai importante decizii ale centralului. Pe imagini se vede cum Urs îl ține de mână pe Păun, la 15 metri de poartă. Mijlocașul gazdelor urmărește mingea, iar fundașul îi dă drumul la mână cu câteva fracțiuni de secundă înainte de a lovi mingea, însă dezechilibrat Păun trimite cu capul puțin pe lângă bară. Penalty cât se poate de evident, iar Florin Miron va obține cu siguranță o notă bună pentru prestația sa, cu toate că în discuție au mai fost și alte faze contestate de oaspeți.

Juventus acumulează patru puncte după două etape și urcă pe locul 5 în clasament, în timp ce băimărenii rămân pe zero după două înfrângeri, însă echipa lui Buia a arătat că e o nucă tare și își poate redresa situația în etapele care vor urma.

JUVENTUS BUCUREȘTI – FCMU BAIA MARE 2-1 (1-1)
Au marcat: Al. Marin (20), Zaharia (84-pen) / Nicoară (7)

Juventus: Anghelache – F. Amet, Ct. Păun, Ct. Stănescu, M. Olteanu – Cr. Daia – Al. Zaharia (cpt.), Liuba (’90 Buștea), M. Stoica (’60 G. Tene) – I. Florică (’70 Istinie), Al. Marin
Antrenor: Constantin Schumacher

FCMU Baia Mare: A. Bota (cpt.) – N. Oltean, S. Faye, D. Toma, Duruș – Fl. Achim, R. Fritea (’87 V. Pop), Poiană, V. Nicoară (’76 Urs) – P. Dragoș, Al. Gego
Antrenor: Romulus Buia

articol și foto de Florin ALBOIU

28 Aug. 2011, 12:04 Campionat
Pe aceeași temă