Petrolul întâlnește pe „Ilie Oană” primul lider al noului sezon al Ligii 2. „UTA este un nume în fotbalul românesc, dar de data aceasta va juca la Ploiești și îi va fi foarte greu”

Marius ANGHEL 10 Aug. 2019, 17:08 Campionat

Petrolul a câștigat cu mare noroc în prima etapă a noului sezon al Ligii 2, 2-1 la București cu Metaloglobus, cu o echipă în fața căreia, în campionatul trecut, a luat doar un punct, iar în a doua rundă dă peste un adversar și mai puternic. La primul meci susținut pe „Ilie Oană”, „lupii” o vor întâlni luni, de la ora 18:00, pe UTA, una dintre contracandidatele la promovare. Trupa arădeană a fost primul lider al noului sezon după ce a câștigat cu 3-0 jocul de acasă cu Dunărea Călărași. Pe lângă victoria la scor, echipa antrenată de Laszlo Balint a arătat un joc solid, în care putea marca de alte câteva ori.

Antrenorul Petrolului, Flavius Stoican, a spus, la conferința de presă, că nu ia în calcul decât varianta victoriei cu UTA, precizând că echipa pe care o conduce este datoare să le ofere suporterilor ploieșteni un joc bun și un rezultat pe măsură. „Îmi doresc, și sunt convins că așa se va întâmpla, să avem parte de un public cât mai numeros. Iar oamenii care vor veni pe stadion vor aștepta de la noi să obținem victoria. Ne vor împinge de la spate și vor fi bucuroși dacă vor vedea că echipa favorită se va ridica la pretențiile acestui public minunat. Avem și o galerie care, în momentul în care am fost în dificultate în jocul din prima etapă, ne-a susținut necondiționat, așa încât avem datoria să facem totul pentru ca lumea să plece fericită de la stadion”, a spus Flavius Stoican.

„Nu vreau să-i ridicăm foarte mult în slăvi, pentru că UTA nu este un adversar de nebătut!”

În ediția trecută a Ligii 2, Petrolul a remizat cu UTA la Ploiești, scor 2-2. Stoican vede meciul cu arădenii ca fiind unul deschis oricărui rezultat. „Conduc o echipă alcătuită din jucători responsabili, care știu că ne așteaptă o partidă foarte importantă, în care vom întâlni un adversar care a început destul de bine campionatul. Cei de la UTA au un moral foarte bun, sunt încrezători în forțele lor, vin degajați, descătușați, dar asta nu înseamnă că or să aibă un meci ușor aici. Consider că avem toate premisele necesare ca să sperăm într-o victorie: un public extraordinar, un stadion frumos, o atmosferă frumoasă, jucători buni, valoroși, cu calitate! O să fie un meci deschis oricărui rezultat, iar noi trebuie să facem totul ca să câștigăm. Vreau să văd de la jucătorii mei lucruri frumoase, în ceea ce privește spectacolul, dar și lucruri responsabile, în ceea ce privește situațiile de joc. Trebuie să fim conectați, concentrați, vreau să văd agresivitate din partea lor, în sensul bun al cuvântului, pentru că asta își doresc și oamenii din tribune. Iar dacă suporterii văd atitudine, determinare, atunci la final, chiar dacă rezultatul nu va fi unul pe măsura așteptărilor, ne vom putea uita, cu toții, ochi în ochi”, a mai spus antrenorul echipei ploieștene.

Flavius Stoican e de părere că UTA trebuie să se teamă de Petrolul, fiindcă la Ploiești întâlnește una dintre forțele din fotbalul românesc. „Avem date despre ei, știm că alcătuiesc o echipă bună, dar nici nu vreau să-i ridicăm foarte mult în slăvi, pentru că UTA nu este un adversar de nebătut! Este, totuși, o echipă de Liga a 2-a, și ea cu un lot format în vară, iar arădenii să fie convinși că or să aibă un meci foarte greu aici! Să nu fiu înțeles greșit, UTA este un nume în fotbalul românesc, dar de data aceasta va juca la Ploiești, pe > și, în mod cert, îi va fi foarte greu! Eu sunt convins că o să facem o partidă bună și chiar am să fiu dezamăgit dacă nu câștigăm!”, a conchis Stoican.

Guy și Gavrilă, ultimii veniți în lotul Petrolului

Flavius Stoican a vorbit și despre cei doi noi jucători pe care i-a urmărit în amicalul de miercuri cu Metalul Buzău (scor 1-1), atacantului francez Guy Gnabouyou și mijlocașului Bogdan Gavrilă.

„Guy este în urmă cu pregătirea fizică, dar ne-a arătat că are calități. Vom lua o decizie în zilele următoare, și el așteaptă asta de la noi, dar vrem să fim convinși că vom face alegerea cea mai potrivită. Pe Gavrilă îl cunosc de foarte mult timp. Știu la ce nivel poate ajunge, așa cum știu și la ce nivel se află acum. Este într-o poziție din care poate să mai crească, pentru că la acest moment se află în urmă cu pregătirea fizică, iar totul va depinde doar de el. Eu îi oferă șansa să facă asta, pentru că este un jucător care, atunci când este în formă, face diferența, dar la fel de adevărat este și că, atunci când are de suferit din punct de vedere fizic, nu iese în evidență”, a vorbit Stoican.

Bărboianu: „Cu UTA ne așteaptă o partidă extraordinar de dificilă”

Unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul „lupilor”, fundașul dreapta Ștefan Bărboianu, a vorbit și el despre așteptările pe care le are de la duelul de luni seară. „Suntem conștienți că nici un meci din acest campionat nu va fi ușor. Drept dovadă jocul din etapa trecută, în care multă lume ne vedea favoriți…Dar, pentru noi, victoria cu Metaloglobus a fost cu atât mai savuroasă, cu cât noi știm cât de mult am muncit pentru ea. Cu UTA ne așteaptă o partidă extraordinar de dificilă. Este una dintre contracandidatele noastre și sigur va veni să joace cu foarte mare ambiție aici. Dar, tot ce pot să promit este că vom da totul pentru un rezultat pozitiv și vreau ca, la finalul partidei de luni, să putem privi lumea în ochi. Vom face absolut tot ce ține de noi, fizic și tactic, pentru un meci bun și un rezultat pe măsură”, a spus Bărboianu.

Pentru Bărboianu, jucător cu peste 250 de meciuri în primul eșalon, debutul într-un joc oficial pe „Ilie Oană” nu reprezintă, nici pe departe, o presiune. „Abia aștept meciul de luni, să intru pe teren și să văd tribunele pline! Nu ai cum, ca jucător, să nu-ți fie drag să joci în astfel de partide, pe astfel de stadioane!”, a spus fotbalistul în vârstă de 31 de ani. „Am venit cu sufletul la Ploiești, pentru că am simțit că va fi un an important atât pentru Petrolul, cât și pentru mine, ca fotbalist. Îmi doresc enorm ca, la finalul campionatului, să ne bucurăm pentru promovare!”, a  încheiat Bărboianu.

Casa de bilete, deschisă și în weekend

Biletele pentru confruntarea de luni seară pot fi procurate și în weekend de la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană”. Aceasta va fi deschisă, sâmbătă și duminică, între orele 09.00-16.30. Prețurile biletelor sunt următoarele: Tribuna 0 – 25 lei; Tribuna I – 20 lei; Tribuna II – 12 lei; Peluze – 8 lei.

Foto și video: Petrolul Ploiești

Marius ANGHEL 10 Aug. 2019, 17:08 Campionat
Pe aceeași temă