In a treia etapa de retur, baimarenii de la FC Maramures Universitar au disputat primul joc pe propriul teren, dat fiind ca – in etapa de debut din a doua parte a campionatului, cand sportivii antrenati de Romulus Buia ar fi trebuit sa primeasca vizita echipei Unirea Alba Iulia, FCMU si-a castigat punctele la „masa verde”, Unirea retragandu-se. In etapa precedenta FCMU a venit cu un punct de la Brasov, obtinut de la Corona, iar azi echipa din Baia Mare a mai luat un punct, in urma egalului cu FC Olt.
A fost cat pe ce sa se decida la „masa verde” jocul de azi, dupa ce oficialitatile locale au anuntat ca pe gazonul de pe „Viorel Mateianu” nu va intra nicio echipa pana in 3 aprilie, dar in aceasta dimineata a fost data unda verde pentru ca jocul sa se dispute in teren. Pana cand decizia a fost luata, terenul trasat, plasa in porti agatata si echipele au iesit la incalzire, a trecut timpul, meciul incepand cu circa un sfert de ora intarziere.
Un sut al gazdelor pe langa poarta si un balon trimis in bara de catre oaspeti, asa incepe meciul dintre FCMU si FC Olt. Durus trimite ca din tun balonul in stanga lui Bordea in minutul 21 si deschide scorul: 1-0. Oaspetii au doua ocazii mai apoi pentru a egala: David trimite, cu capul, balonul pe langa poarta maramuresenilor (min. 35) si Firtulescu executa o lovitura libera de la circa 20m, dar Stetca este pe faza. Pe finalul primei reprize (min. 44), gazdele irosesc oportunitatea de a majora avantajul, cand Gego – faultat – obtine lovitura de la 11: Tanasa, insa, trimite peste.
In actul secund, replica oaspetilor vine destul de curand: Marin trimite balonul cu capul in dreapta lui Stetca si aduce egalitatea: 1-1. Trei minute mai tarziu, gazdele au posibilitatea sa treaca din nou in avantaj, Bitis executand inspirat un corner, insa portarul oltenilor scoate balonul in extremis de sub transversala. Oaspetii sunt cei care inscriu urmatorii: se intampla in minutul 70, David invingandu-l pe Stetca si aducand FC Olt in avantaj de 2-1. Lui Istrofor i se datoreaza ca scorul ramane 1-2 si dupa minutul 75, atunci cand Ene, patruns in careu, trimite balonul pe langa portarul baimarenilor, dar Istrofor scoate de pe linia portii. Scorul final este stabilit un minut mai tarziu, cand Bitis, din zona centrala, suteaza puternic pentru 2-2.
FC MARAMURES UNIVERSITAR BAIA MARE – FC OLT 2-2 (1-0)
Duruș ”20, Bițiș ”76 / Al. Marin ”51, A. David ”70
Stetca – Durus, Olteanu (min. 53, Schuller), Istrofor, Faye, Fl. Achim, Urs (min. 67, Negrea), P. Achim (min. 59, Deac) , Bitis, Gego, Tanase. Rezerve: Sabo, Cristian, Cornea, Krausz. Antrenor: Romulus Buia;
Bordea – Giurca, Cosic, Serban (min. 77, Crusoveanu), Bancu, Polgar, Quist, David (min. 80, Valcica), Firtulescu (min. 90, Dima), Marin, Ene. Rezerve: Bugiu, Anghelina, Crusoveanu, Gafita, Matei. Antrenor: Dan Oprescu;
Sursa: eMaramureș