Pandurii speră să nu rămână „Afumați” pe propriul teren. Iencsi: „Ar conta mult la capitolul moral să spargem gheața acasă”

Pandurii speră să nu rămână

Neînvinsă în deplasare, dar cu un singur punct obținut pe propriul teren, Pandurii Târgu Jiu speră să nu mai capoteze iar la Motru, unde, în precedentele două jocuri, a fost învinsă de Academica Clinceni (1-2) și AFC Hermannstadt (1-3). Sâmbătă, de la ora 11:00, în cadrul etapei a 8-a, echipa antrenată de Adrian Iencsi primește vizita celor de la CS Afumați.

„Echipa din Afumați este o echipă bună. A câștigat etapa trecută cu UTA și e în revenire de formă, după startul mai puțin reușit de campionat. Ei joacă de mult timp împreună, sunt periculoși, omogeni. Nu ne va fi deloc ușor, dar vom lupta și sigur vom reuși să facem un joc bun și să câștigăm. Ar conta mult și la capitolul moral să bifam cel dintâi succes acasă, dar și pentru a mai pune ceva puncte în clasament”, a declarat Iencsi.

Dă vina și pe conjunctura nefavorabilă

Acesta a mai adăugat că Pandurii n-a avut nici șansă la tragerea la sorți, deoarece n-a avut norocul să joace acasă cu Foresta Suceava, echipă care a miza pe juniori în primele etape. „Nu mă gândesc că avem probleme acasă. Sunt fluctuații de formă, probabil vor mai veni aceste fluctuații, fiindcă s-a schimbat lotul în vară și n-am făcut pregătirea împreună, dar este important să strângem puncte, să creștem și să devenim și mai puternici. A fost conjunctura de așa natură încât nu am avut șansă. Puteam să avem un alt început, să jucăm și noi în primele etape cu echipe care nu au fost bine organizate în startul sezonului, cum a fost cazul celor din Suceava sau Oradea. Acum s-au reorganizat și vor pune probleme”, a conchis Iensci.

Etapa trecută, echipa sa s-a impus cu 2-0 la Balotești.

Înaintea desfășurării etapei a 8-a, Pandurii se află pe locul 10, cu 11 puncte, iar CS Afumați e pe locul 15, cu 7 puncte.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă