Alro Slatina a obținut, astăzi, primul succes din actuala ediție de campionat, impunându-se cu scorul de 2-1 în partida disputată la Sânmartin, în compania formației Luceafărul Oradea. A fost meciul de debut al lui Daniel Mogoșanu ca „principal” al grupării de la malul Oltului, fostul fundaș al Universității având misiunea de a redresa situația echipei după demiterea lui Corneliu Papură.
Aluminiștii au trecut în avantaj pe tabelă încă din primele secvențe ale întâlnirii, Grosu reușind să înscrie cu o reluare din apropiere, în urma unui corner de pe partea stângă. Formația bihoreană a restabilit egalitatea la 12 minute după pauză prin Tibor Moldovan, care a marcat cu o lovitură de cap. Cu un sfert de oră înainte de final, Pasăre a urmărit o minge respinsă de defensiva gazdelor și l-a învins pe goalkeeper-ul Miron, pentru prima victorie a slătinenilor în acest sezon.
Antrenorul celor de la Alro, Daniel Mogoșanu, consideră că succesul a venit la momentul potrivit pentru elevii săi, dorindu-și ca în etapele viitoare echipa să continue seria evoluțiilor bune.
„E o victorie foarte importantă pentru moralul jucătorilor, după perioada extrem de grea prin care am trecut. A fost un meci cu o încărcătură deosebită și mă bucur că am câștigat. Este un prim pas și sper ca jucătorii să se descătușeze. Puteam să ne desprindem mult mai devreme, am avut multe ocazii, printre care și o bară. Am controlat jocul, ei ne-au pus probleme nu atât de joc, cât pe mingi aruncate la bătaie. Probabil am găsit formula câștigătoare, rămâne să ne concentrăm la ce avem de făcut în continuare”, a declarat Mogoșanu la finalul întâlnirii.
Sursa: Gazeta Nouă