Mogoșanu mizează pe aportul publicului

Anghel Marius-Octavian 09 Mar. 2011, 17:17 Campionat
Mogoșanu mizează** pe aportul publicului

Antrenorul secund al formației Alro
Slatina, Daniel Mogoșanu, așteaptă cu nerăbdare următoarea
confruntare, cu UTA Arad, fiind convins că vor bifa cele trei
puncte în jocul de sâmbătă. „Am început bine returul și
trebuie să avem continuitate în rezultate. Meciul cu Alba Iulia a
trecut, l-am uitat cu toții, acum ne gândim la cel cu UTA. Sigur îl
vom câștiga, pentru că băieții au arătat o poftă mare de fotbal și
să nu uităm că jucăm pentru prima dată pe stadionul «1 Mai», așa că
ne așteptăm să fim susținuți de multă lume. Au venit suporterii
după noi la Alba Iulia, și este ceva distanță, deci sigur că mizăm
pe aportul publicului în meciul cu UTA Arad. Nu avem voie să
greșim”
, a spus „Mogy”.

„Noi am început deja să
pregătim jocul de sâmbătă. Ieri avem în program două antrenamente,
restul zilelor urmând să susținem câte o ședință. La meciul cu UTA
s-ar putea să mizăm și pe Kalai, care a fost și suspendat cu Alba
Iulia și nici nu era refăcut complet din punct de vedere fizic.
Dacă lucrurile merg cum ne dorim, nu ar fi exclus să fie titular.
Alte probleme nu sunt”
, a completat Daniel Mogoșanu,
care ieri a fost șef peste aluminiști, Corneliu Papură fiind
prezent la București, la cursurile de școlii de antrenori.

Nagy se teme de
olteni

După penalizarea de 12 puncte
aplicată de FIFA și interdicția la promovare dictată de FRF,
staff-ul tehnic al arădenilor de la UTA speră să-i motiveze pe
jucători să câștige cu Alro Slatina. „Sper ca motivația
jucătorilor să fie la cote cât mai înalte. Ei trebuie să-și
dorească să ajungă fotbaliști adevărați și nimeni nu-i poate
împiedica să reușească acest lucru. Toate aceste probleme cu
punctele, cu promovarea, pot să ambiționeze echipa. Nu e ușor, dar
jucătorii trebuie să înțeleagă că muncim pentru a crește din punct
de vedere calitativ. Vrem să fim pe un loc onorabil și astfel vom
avea cu toții de câștigat”
, a declarat antrenorul
principal Roland Nagy, pentru sportarad.ro.

„Orice joc e greu,
mergem acolo la victorie, nu avem ce pierde. Sperăm să reintre
câțiva jucători în program, ne dorim și ca problema lui Calvin să
nu fie foarte gravă. Slatina e acolo, ne-a pus mari probleme în
tur, dar mergem să ne jucăm șansa”
, a completat Nagy,
care nu va miza în meciul cu Alro pe golgheterul Adrian Voiculeț,
suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, și pe fundașul dreapta
Dorin Mihuț, care nu va face deplasarea în Oltenia din cauza unor
probleme cu gamba dreaptă. În schimb, în lotul „textiliștilor” vor
reveni Ionuț Bălan și Dodo Digbeu.

Sursa: gds.ro

Anghel Marius-Octavian 09 Mar. 2011, 17:17 Campionat
Pe aceeași temă