Nu de puține ori în acest sezon, Laszlo Balint se declara privilegiat pentru liniștea și stabilitatea pe care o are la UTA, rezultatele bune fiind și ele o consecință firească a acestui lucru. Pe de altă parte, situația poate fi privită și invers, rezultatele fiind cele care au păstrat echilibrul din tabăra „roș-albă”. Iar în acest sens, poate fi dat chiar exemplul proximului adversar al „Bătrânei Doamne”. Petrolul Ploiești are tot ce-i dorește inima, bani, suporteri, stadion, un lot de jucători mult peste media ligii secunde, dar și un antrenor care a confirmat (parțial, e adevărat) inclusiv în Liga 2.
Laszlo Balint îi ia apărarea lui Flavius Stoican: „Performanța nu o faci pocnind din degete, este nevoie de timp, de răbdare”
Doar rezultatele sunt sub așteptări și de aici, etapă de etapă, fanii contestă pe toată lumea, conducere, antrenori, jucători. „Într-adevăr, sunt anumite tensiuni interne, venite și de la suporteri cauzate de această inconstanță în rezultate, dar, până la urmă, problemele lor ne interesează mult mai puțin. Pe de altă parte, mă gândesc că Flavius Stoican se află într-o situație neplăcută, niciun alt antrenor nu s-ar simți altfel. Din punctul meu de vedere, ar trebui – totuși – mai multă răbdare cu antrenorii. Știu că toată lumea vrea rezultate și, mai presus de rezultate, toată lumea vrea niște jocuri spectaculoase, dar se omite un lucru. Până la urmă și Flavius este un antrenor nou-venit la echipă, a adus niște jucători și nu puțini în vara acestui an și, în ciuda factorului omogenizare, are șanse să îndeplinească obiectivul pe care și l-au propus. Din punctul meu de vedere, aceste contestări nu își au neapărat rostul. Repet, ar trebui să existe un pic mai multă răbdare pe tot ceea ce înseamnă performanță sportivă, pentru că lucrurile nu se pot întâmpla peste noapte. Performanța nu o faci pocnind din degete, este nevoie de timp, de răbdare, iar linia o tragi la finalul campionatului. Acesta va vorbi despre obiectivele fiecărei echipe. Nu știu dacă reprezintă neapărat o soluție aceste schimbări de antrenori în timpul campionatului și nu vorbesc numai de Petrolul. Dacă vă gândiți bine, sezonul trecut au promovat echipele ce au avut parte de cea mai mare stabilitate, Chindia și Clinceni. Stabilitate inclusiv la nivelul băncii tehnice și apoi și la nivelul lotului de jucători, pentru că nu au făcut schimbări radicale în pauza competițională, în perioada de transferuri din iarnă. Această stabilitate a dus și la o constanță ce s-a dovedit cea mai importantă după ultima etapă. În momentul în care ești angrenat într-o luptă de anduranță cum este această promovare din Liga a 2-a, constanța și echilibrul sunt cele mai importante”, consideră Laszlo Balint, citat de Sport Arad, înainte de meciul cu Petrolul.
3-0 în tur pentru UTA pe „Ilie Oană”. Laszlo Balint: „Toată lumea a spus că rezultatul acela a fost mincinos. Eu spun că nu”
UTA a câștigat clar prima bătălie stagională cu Petrolul, 3-0 pe „Ilie Oană”, în condițiile în care la 0-0 și 0-1, ploieștenii au avut câteva ocazii clare de gol. Ce se anunță pentru disputa de duminică? „E o cu totul altă istorie față de tur, pentru că eram și noi la început de drum, ca și Petrolul, de altfel. În momentul în care faci foarte multe schimbări la nivel de lot, se știe, este foarte greu să ai o evoluție consistentă încă de la început. Eu mă bucur că atunci echipa a înțeles ce aveam de făcut și am jucat pe măsura posibilităților. La momentul respectiv, nu puteam merge la Ploiești cu pretenția de a ne crea o sumedenie de ocazii. Din fericire, am avut o organizare defensivă destul de bună și în momentul în care aceasta a mai dat rateuri l-am avut și pe Florin Iacob, care a avut o evoluție bună. Toată lumea a spus că rezultatul acela a fost mincinos. Eu spun că nu. Poate scorul a fost puțin nedrept, dar rezultatul, din punct de vedere al lucrurilor pe care ni l-am propus noi la acel moment, a fost unul conform cu realitatea. Însă, fiecare joc are istoria sa. Așa cum atunci, băieții au înțeles foarte bine ce au de făcut, sper ca și acum să gestionăm bine toate detaliile și momentele ce vor apărea în timpul jocului. Suntem conștienți că vom evolua împotriva unui adversar bun, care, sunt ferm convins, ne va pune probleme. Iar atunci va trebui să fim inteligenți și să gestionăm foarte bine momentele respective. Sunt convins că meciul de duminică nu va semăna sub nicio formă cu ce s-a întâmplat în turul campionatului, dar ce ne dorim este ca noi să ieșim din nou învingători. M-ar displace să nu intrăm pe teren cu gândul victoriei, fiindcă noi încercăm să facem în așa manieră încât să le insuflăm această mentalitate jucătorilor. Adică să nu ne mulțumim cu puțin și să țintim mereu cele trei puncte, indiferent de adversar și terenul pe care jucăm”, mai consideră antrenorul „Bătrânei Doamne”.
UTA, lider în Liga 2 și la meciurile jucate acasă: „Suntem obișnuiți cu terenul sintetic sau cel puțin rezultatele demonstrează acest lucru”
Apropo de suprafața sintetică pe care se va juca duminică, în sfârșit tehnicianul „roș-albilor” consideră că aceasta poate fi un avantaj pentru spectacolul sportiv. „Pe o astfel de vreme, un teren normal ar îngheța peste noapte, iar a doua zi s-ar topi și gazonul ar deveni moale. Ar fi un impediment pentru ceea ce ne propunem noi să jucăm, dar, zic eu, și adversarul, care nu e unul care să apere un rezultat. Mai mult, noi suntem obișnuiți cu terenul sintetic sau cel puțin rezultatele demonstrează acest lucru. Am și avut evoluții bune pe propriul stadion, am câștigat aproape tot, bineînțeles cu aportul foarte important al publicului. El a reprezentat mereu sprijinul de care aveam nevoie în momentele dificile. Au fost momente în care, efectiv, spectatorii ne-au dat energia de care aveam nevoie ca să trecem peste unele situații nu tocmai ușoare în timpul jocurilor. Pe de altă parte, ar fi greșit din partea noastră să credem că suprafața pe care vom juca poate influența în mod decisiv desfășurarea meciului, sunt multe alte lucruri pe care trebuie să le avem și de care trebuie să ținem cont”, a mai punctat Balint.
UTA – Petrolul, din cadrul rundei a 21-a a Ligii 2, se dispută duminică, de la ora 13:00, pe arena „Motorul” din Arad. UTA e pe locul 1, cu 38 de puncte, iar Petrolul e pe 5, cu 31 de puncte.
Sursa: Sport Arad
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) /Petrolul Ploiești