Marțian: „Copiii nu meritau un astfel de tratament din partea arbitrilor, am fost echipa mai bună”

Marius ANGHEL 08 Sep. 2013, 15:05 Campionat
Marțian:** „Copiii nu meritau un astfel de tratament din partea arbitrilor, am fost echipa mai bună

Noul șef al „Bătrânei Doamne” a urmărit confruntarea de pe stadionul „Iuliu Bodola” din înaltul tribunei oficiale, alături de Dorin Micșa, directorul administrativ al „alb-roșiilor”. Probabil, asemenea întregii asistențe, Adrian Marțian a fost plăcut surprins de jocul echipei sale, pe care acum zece zile nu o cunoștea nici măcar după nume.

Impulsionați și ghidați de Eugen Trică, „alb-roșii” au făcut cu adevărat o partidă bună și, după aspectul jocului, ar fi meritat cel puțin un punct. „Mi-a venit să plâng la final pentru acești copii. A fost nedrept să pierdem la ultima fază a meciului și asta după ce ni s-a anulat un gol perfect valabil. Sunt foarte mândru de ei, mulțumit de Trică și optimist pentru viitor. UTA a făcut un meci excelent, a fost echipa mai bună. Parcă noi făcuserăm zeci de antrenamente împreună și un cantonament și nu jucătorii Bihorului. Nu mă gândeam că putem pierde vreodată acest meci, chiar dacă am jucat o repriză cu un om mai puțin. Dar, s-a întâmplat și nu are rost să-l acuzăm pe unul sau pe altul. Poate că David (n.a. Oberhauser) a greșit, dar are circumstanțe atenuante. E venit la Arad de numai două săptămâni, nu s-a acomodat prea bine, poate nu e cu moral tocmai bun. Nu are rost să arătăm cu degetul spre el acum”, consideră Marțian.

Totuși, dejeanul a identificat un vinovat pentru rezultatul nesatisfăcător și anume brigada de arbitri și mai ales pe „centralul” Feșnic. „Toată lumea ne-a spus că am dat gol perfect valabil în minutul 87, prin Apostu și nimeni nu știe de ce a luat Marcu al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Și mai pot să mă leg și de multe altele, cum este atacul criminal asupra lui Firțulescu, rămas nepedepsit de arbitru, sau un henț în careul orădenilor la care nu s-a dat penalty. Vă spun sincer că nu mă așteptam să pățesc așa ceva la Oradea din partea unui arbitru tânăr care vrea să ajungă sus. Și-a bătut joc de munca unor copii, care au alergat dublu pentru că jucau în zece și care nu cred că ar mai fi scăpat victoria dacă se valida golul lui Apostu. O să facem memoriu împotriva arbitrilor. Știm că nu mai putem schimba nimic, dar măcar nu mai vrem să pățim ce am pățit astăzi. Copiii nu meritau un astfel de tratament”, a precizat finanțatorul „textiliștilor”.

În fine, acesta a fost bucuros să vadă cum aproximativ 30 de suporteri ai „Bătrânei Doamne” au lăsat la o parte nemulțumirile la adresa sa și s-au deplasat la Oradea, unde au dominat fondul sonor al partidei. „Mă bucur că au înțeles că UTA a rămas clubul lor de suflet, indiferent de cine e condus. Poate eu nu sunt plăcut și dorit la Arad, dar clubul nu are nicio vină. Băieții au fost admirabili, au cântat și i-au încurajat pe jucători tot meciul. Eu o să încerc să le demonstrez că sunt bineintenționat și că vreau să fac treabă la UTA. Poate până în iarnă va fi cum va fi, apoi vom face o echipă mult mai puternică”, a adăugat Marțian.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 08 Sep. 2013, 15:05 Campionat
Pe aceeași temă