Veteranul echipei arădene a fost – din nou – unul dintre cei mai activi jucători de pe teren. Bogdan Mara a reușit să și puncteze din penalty în finalul primei reprize, ținând cele trei puncte pe Mureș. „E foarte important că am luat trei puncte mari, la fel ca și la Timișoara. Poate nu am jucat extraordinar, dar ce se dorește spectacol sau să obținem puncte? Am avut un meci greu, am tras tare pe teren, am avut șapte – opt ocazii clare, ei nu s-au apropiat de poarta noastră. E greu să joci împotriva unei echipe care se apără cu 11 jucători. Avem nouă puncte din trei meciuri, suntem pe podium și ne așteaptă un meci foarte greu sâmbătă.”, a spus căpitanul UTA-ei.
Pentru a doua oară în acest sezon, Sitoe irosește o ocazie rarisimă pentru „Bătrâna Doamnă”. „Nu suntem supărați pe Jerry. E un copil, trage de el cât poate, important e că are ocazii și cât de curând vor veni și golurile”, crede Mara.
„Nu suntem o echipă mare, ci una muncitoare”
Acesta a vorbit și despre unele lucruri nu tocmai în regulă în economia luptei pentru locul trei: „Nu e ușor atunci când joci pe teren toate meciurile și alții nu. Unele echipe stau o repriză și se uită la adversar cum joacă, iar când vin la noi, își dau viața pe teren. Așa e mai nou în liga a doua. Nu contează la cine mă refer, fiecare înțelege ce vrea. Ei au tras cu dinții de un punct pe care nu știu cu ce îi ajuta, dar ei, probabil, știu mai bine”, a mai afirmat fostul intrenațional, care s-a referit și la partida de 6 puncte din runda următoare. „Jucăm sâmbătă contra Severinului, o echipă care mai nou câștigă când vrea ea. Nu e ușor, trebuie să ne revenim după oboseala acestor meciuri jucate din trei în trei zile. Nu suntem o echipă mare, ci una muncitoare, în reconstrucție, începem să avem unele idei de joc, spectacolul va veni mai târziu. Am ajuns pe locul trei, dar contra noastră toate echipele vin motivate, când joacă cu alții nu o fac la fel. Sperăm să avem un arbitraj bun la Severin și să ne întoarcem cu puncte de acolo.”, mai spune Bogdan Mara.
Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Muscă