„Mă înjurau și m-am trezit cu un cap în gură!”

14 Mar. 2009, 21:40 Campionat
„Mă înjurau și m-am trezit** cu un cap în gură!

Jucătorul lui Internațional Curtea de Argeș, Marian Constantinescu a povestit special pentru www.liga2.ro clipele de groază pe care le-a trăit la Cluj.

 

Fotbalistul argeșean a fost lovit cu bestialitate în pauza meciului pe tunelul spre vestiare, primind de la unul dintre maseurii Universității Cluj un cap în gură. Constantinescu și-a pierdut cunoștința pentru câteva momente, necesitând intervenția de urgență a medicilor de pe salvare. „Se terminase prima repriză și ne îndreptam spre cabine. La un moment dat cei de la U Cluj, fotbaliștii au început să mă înjure, iar când m-am întors m-am trezit cu un cap în gură. Am căzut și am fost inconștient câteva momente. Ei îl tot înjurau  pe Kone în timpul meciului și probabil că asta așteptau, pentru că și minutul 88 au mai provocat o altercație când s-au dat roșiile. Noi ne-am văzut de jocul nostru și de-aia am și câștigat. Dar păcat că suntem în 2009 și vrem să fim un exemplu pentru cei tineri. Dar dacă un om de 40-50 de ani atâta știe… Din senin a venit la mine și mi-a dat un cap în gură. Pe moment n-am mai știut ce se întâmplă cu mine” povestește Constantinescu.

 

Deși era suspect de fractură de piramidă nazală, jucătorul este acum în afara oricărui pericol, diagnosticul medicilor de pe salvare fiind traumatism cranian cu pierdere de memorie temporară. „Acum sunt cu echipa. Dar mă doare capul destul de rău. Am nasul umflat și sper să nu fie o fractură” mai spunea jucătorul.

 

Arbitrul partidei a fost chiar lângă jucători când Constantinescu a fost lovit cu capul în gură de maseurul Clujului, iar în a doua repriză l-a trimis pe acesta în tribune și și-a notat incidentul în raport.

 

articol scris de Ștefan Dobre
 

14 Mar. 2009, 21:40 Campionat
Pe aceeași temă