Luceafărul și-a încheiat meciurile de pe teren propriu din 2016 cu o înfrângere. „Asta e diferența la echipele mari, greșești și te taxează”

Luceafărul Oradea a pierdut, marți, meciul de la Sânmartin cu FC Brașov, scor 1-2, și a bifat astfel prima înfrângere de când este antrenată de Cristian Lupuț. Bihorenii și-au întrerupt astfel seria de două victorii consecutive sub conducerea noului antrenor, dar și seria de trei victorii consecutive de pe teren propriu. Nou-promovata și-a încheiat meciurile de acasă din campionat, în ultimele trei etape rămase din 2016 urmând a mai juca doar de două ori, la Clinceni și Afumați, la finalul acestei săptămâni urmând a sta, deoarece ar fi trebuit să joace la Șoimii Pâncota.

În meciul cu „stegarii”, ce a contat pentru etapa a 18-a, intermediară, Luceafărul a marcat pe final printr-o super execuție a lui Paul Păcurar (86), însă prea târziu, fiindcă până atunci oaspeții înscriseseră prin Petre Goge (38) și Sergiu Istrati (79). La finalul etapei, Luceafărul s-a menținut pe locul 9, cu 22 de puncte.

„Am jucat cu un adversar, FC Brașov, de prima parte a clasamentului, o echipă bună, chiar foarte bună, o echipă care luptă la promovare. Noi am venit după o victorie mare la Mioveni, pot să spun o altă echipă din prima parte a clasamentului, unde am făcut un joc bun defensiv, exact ceea ce am pregătit în acea săptămână. Eu zic că ne-am ridicat la nivelul acestui joc, cu o echipă de primele două – trei locuri, chiar uneori depășind-o. Păcat de munca băieților, păcat de efortul depus, păcat de jocul din repriza a doua, asta e diferența la echipele mari, greșești și te taxează. A fost, pot să spun, un joc de Liga 1”, a declarat, citat de ebihoreanul.ro, după meci, antrenorul Cristian Lupuț.

Dacă în campionat nu va mai juca pe teren propriu, Luceafărul Oradea mai are totuși de disputat un meci acasă, în optimele de finală ale Cupei României. Bihorenii au picat să joace cu Astra Giurgiu, pe 15 decembrie, de la ora 13:30.

VEZI o GALERIE FOTO a meciului cu FC Brașov

Pe aceeași temă