Unirea Tărlungeni are un parcurs incredibil în play-out-ul Seriei I a Ligii a II-a. Elevii lui Laszlo Balint au câștigat ieri meciul cu Rapid CFR Suceava, scor 3-2, joc contând pentru etapa a V-a a play-out-ului.
Brașovenii au jucat excelent în prima repriză în care au marcat două goluri prin Neculai (10) și Elek (37) și au ratat o mulțime de ocazii la poarta lui Hînțescu prin Marcăș și Elek în două rânduri. Jocul s-a schimbat radical în partea secundă, cu oaspeții mult mai activi în atac. După două ocazii uriașe irosite de Sumanariu și Ionesi, primul avea să reducă din diferență cu un șut plasat din mijlocul careului (73). Brașoveanii și-au asigurat victoria câteva minute mai târziu, atunci când Postolache a obținut un penalti și eliminarea portarului Hînțescu, iar Liviu Nicolae a dus scorul la 3-1. În inferioritate numerică, sucevenii au redus din diferență prin reușita de senzație a lui Ferariu care a înscris direct în vinclu dintr-o lovitură liberă de la 20 metri.
„Este o victorie importantă și sper să rămânem pe primul loc în play-out până la final pentru că acesta este obiectivul nostru. Noi ne propunem să câștigăm fiecare joc și vrem să ne demostrăm că suntem cea mai bună echipă din această fază a competiției. Cred că locul nostru era, cu siguranță, în cealaltă jumătate ca campionatului, în primele șase echipe”, a declarat Liviu Nicolae, căpitanul echipei brașovene.
Antrenorul Unirii, Laszlo Balint, s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale în prima repriză, însă a trecut peste acest rezultat și acum se gândește la meciul de sâmbătă cu CF Brăila, tot pe teren propriu. „Ne dorim să continuăm pe această pantă ascendentă a rezultatelor și la meciul de sâmbătă cu Brăila. Suntem conștienți că va fi un meci dificil, pentru că vom întâlni o echipă bună, care are câțiva jucători experimentați. Deși acum suntem pe primul loc, emoții mai avem, pentru că nu suntem încă salvați. Orice rezultat negativ te poate duce în hora retrogradării. Din fericire, până acum noi am avut o constanță în joc și în rezultate”, a declarat la finalul meciului Balint.
După cinci etape, Unirea ocupă primul loc în play-out cu 27 de puncte, urmată de Gloria Buzău (25p), CF Brăila (22p), Rapid CFR Suceava (20p), Dunărea Galați (17p), Farul (10p).
Sursa: Monitorul Expres