UTA a rămas în zona Capitalei și după meciul disputat, cu Metaloglobus, duminica trecută, și încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 18-a a Ligii 2. Arădenii joacă, miercuri, din nou la București, de această dată cu Rapid, în contul restanței din etapa a 10-a. Partida din Regie ar fi trebuit să se desfășoare inițial pe 5 octombrie, însă a fost amânată la solicitatea „Bătrânei Doamne”, care a avut doi jucători la naționale.
Liderul Ligii 2, UTA, își desfășoară miercuri o nouă restanță dintre cele acumulate în acest tur de campionat. Partida se desfășoară de la ora 14:00, pe stadionul Regie. Arădenii vin după trei remize consecutive obținute în ultimele deplasări (1-1 la U Cluj, 0-0 la Argeș și 1-1 la Metaloglobus), iar meciul cu Rapid este unul foarte greu. Giuleștenii sunt neînvinși acasă de cinci meciuri, iar în ultimele două jocuri desfășurate în campionat au marcat nu mai puțin de nouă goluri (5-1 la Mioveni și 4-0 acasă cu Pandurii).
Laszlo Balint: „Să ieșim cu fruntea sus de pe teren”
Antrenorul Laszlo Balint are probleme de lot după ce ultimele două jocuri le-a desfășurat pe suprafețe sintetice și spune că vrea ca jucătorii săi să iasă de pe teren cu fruntea sus după jocul cu Rapid.
„Un meci dificil, o restanță cu puncte importante puse în joc. Jucăm cu o echipă care și-a propus promovarea, o echipă importantă, cu suporteri, cu forță pe toate planurile. Venim după două meciuri dificile, ambele pe suprafață sintetică, întâmpinăm anumite probleme, dar facem tot posibilul să ne prezentăm la un nivel bun sau foarte bun care să ne permită o asemenea abordare încât să ieșim cu fruntea sus de pe teren”, e prefața întâlnirii cu Rapid a lui Laszlo Balint, citat de uta-arad.ro.
Balint vede un Rapid în formă în acest moment, așa cum nu părea când ar fi trebuit să se desfășoare inițial partida. „Rapid traversează un moment bun, vine după două etape cu victorii clare, categorice, au marcat foarte mult. E normal ca în urma acestor partide moralul și încrederea să fie la cote înalte în rândurile lor. Joacă și pe propriul stadion, în fața propriilor suporteri, însă am încredere în băieți că putem fi la nivel bun și putem scoatem punct sau puncte”, a mai spus antrenorul echipei arădene.
Înaintea desfășurării meciului restant, UTA se află pe locul 1, cu 32 de puncte acumulate în 15 partide, în timp ce Rapid se situează pe poziția a 5-a, cu 28 de puncte strânse în 16 jocuri.
Meciul din Regie va fi arbitrat de centralul Viorel Nicușor Flueran (Craiova) și asistenții Adrian Popescu (Craiova) și Ionuț Marius Bobe (Videle). Rezervă va fi Adrian Illyeș (Ploiești), iar observatori au fost delegați Liviu Ciubotariu (Galați) și Ciprian Anton (Suceava).
Foto: George FILIP / Mediafax Foto