Juventus, îngenunchiată de Cârstocea

Florin ALBOIU 09 Apr. 2011, 16:41 Campionat

Viitorul Constanța și-a îndeplinit obiectivul propus pentru
partida din Colentina și a plecat din București cu toate cele trei
puncte. După un joc echilibrat, mai ales în prima repriză, echipa
patronată de Gheorghe Hagi s-a impus cu scorul de 2-0, diferența
fiind făcută de „dubla” internaționalului de juniori Alin Cârstocea
(56, 89-pen).

Chiar dacă în prima parte ambele echipe au etalat un joc
ofensiv, ocaziile de gol pot fi numărate pe degetele de la o mână.
Mai întâi, Sin l-a găsit cu o centrare de pe partea stângă pe Lupu,
demarcat în colțul careului de 6 metri, dar mijlocașul nu a nimerit
spațiul porții. La faza următoare, Zaharia și-a încercat și el
tirul de la 20 de metri, fără preluare, dar nici execuția sa nu a
fost precisă.

Cârstocea începe să își intre în rol în minutul 20, când ia o
acțiune pe cont propriu, în zonă centrală, finalizată cu un șut bun
lângă bara din dreapta, însă Tudor reușește să respingă. Replica a
venit zece minute mai târziu din partea lui Vali Alexandru.
Atacantul a executat ca la carte o lovitură liberă de la 20 de
metri, dar nu l-a putut bate pe Cătălin Popa. În minutul 32,
centralul Neagu îl trimite în tribune pe Cătălin Anghel, antrenorul
Viitorului, în tribune, pentru proteste la adresa deciziilor sale
și pentru părăsirea spațiului tehnic. Înainte de pauză, Cârstocea
l-a mai încearcat încă o dată pe Tudor, cu un șut de la distanță,
dar și de această dată goalkeeperul Juventusului a păstrat tabela
nemodificată.

Repriza secundă a debutat cu o fază controversată în careul
oaspeților. Fătu ia luat prim-planul lui Larie, iar fundașul
central și-a incomodat adversarul scăpat spre poartă cu mână, iar
acesta cade în suprafața de pedeapsă (foto dreapta). Gazdele nu au
primit penalty, arbitrul somându-l pe Fătu să nu mai protesteze
pentru că a alunecat.

Omul meciului, Cârstocea (56), a deschis scorul după o fază
simplă, dar extrem de eficientă. Sin a centrat de pe partea stângă
în centrul careului, iar optarul Viitorului a deviat mingea către
colțul lung, făcând inutilă parada lui Tudor. Juventus a revenit în
atac după primirea golului, chiar a asediat minute bune careului
lui Cătălin Popa, dar nu a avut suficientă forță pentru a penetra
barajul creat de oaspeți. Treptat, jucătorii lui Alin Chița și-a
pierdut din aplomb și din luciditate, ceea ce a permis Viitorului
să respire și să își conserve avantajul. Mai mult, în minutele de
final, Cârstocea a majorat avantajul echipei sale din penalty, nu
înainte de a mai repeta o dată executarea loviturii de
pedeapsă.

Datele în lupta pentru evitarea retrogradării, în care Juventus
este implicată alături de Steaua II și Dinamo II, rămân
neschimbate, în condițiile în care și contracandidatele formației
din Colentina au fost învinse în această rundă.


JUVENTUS BUCUREȘTI – VIITORUL CONSTANȚA 0-2
(0-0)

A marcat: Alin Cârstocea (56, 89-pen).
Spectatori: 300

Juventus București: D. Tudor (87 Drăghia) – Bg.
Dinu (88 Șt. Constantin), Bg. Niculae (cpt.), Ferdin Amet, G. Roman
– Zaharia, D. Grigore, Al. Coman, Enghin Amet (64 C. Dobre) – Fătu,
V. Alexandru
Antrenor: Alin Chița

Viitorul Constanța: Ct. Popa – Ninu, Larie, Al.
Chirilă (46 I. Călin) – Cârstocea, Benzar, V. Cristocea (cpt.), R.
Lupu (73 Păcuraru), Sin (78 A. Chițu) – Ad. Bică, Gavra
Antrenor: Cătălin Anghel

articol și foto de Florin
ALBOIU

Florin ALBOIU 09 Apr. 2011, 16:41 Campionat
Pe aceeași temă