Chiar dacă se vehiculase că gazdele s-ar putea da la o parte pentru a facilita victoria Clujului, meciul de la Târgoviște a fost unul încins, stricat însă de… centralul Victor Berbecaru, vâlceanul care a dictat două lovituri de la 11m pentru echipa lui Dorinel !
Â
“Așa ceva nu am văzut de când sunt în fotbal. S-a văzut din minutul 3 că centralul a venit cu temă la Târgoviște. Clujul și-a luat niște măsuri fără precedent pentru a câștiga acest meci”, a răbufnit patronul FCM-ului, Ghiorghi Zotic.
Â
Dacă în prima repriză se jucase cât de cât echilibrat, cu ocazii la ambele porți (Buș 7, Șuteu 18 respectiv I. Constantin 35), în mitanul secund a ieșit la rampă centralul Berbecaru, care a văzut penalty prima dată la un presupus henț al lui Reginaldo (62), reluările tv dovedind că mingea l-a lovit pe brazilian, fără a exista intenție de joc. La 0-1, rezerva Mirel Matei a lovit bara (80), bomboana pe coliva Târgoviștei fiind pusă de același Buș, și tot din penalty, în prelungirile prelungirilor.
Â
Â
Severin Anghelinu, delegat FC Municipal: Din punctul meu de vedere, Berbecaru merită nota 4. A fluierat într-un singur sens, viciind rezultatul partidei. A fost o conspirație tot sezonul împotriva noastră
Â
Â
Ce reclamă Municipalul:
-Â Â Â 2 penalty-uri acordate de Berbecaru Universității
-Â Â Â 1 penalty neacordat la Mirel Matei
-Â Â Â Eliminarea lui Cornel Dinu din finalul partidei
Â