„Istoria s-a cam scris la ratarea penalty-ului și golul încasat înaintea pauzei”. Cum motivează utiștii înfrângerea de la Baia Mare

Marius ANGHEL 07 Mar. 2016, 15:04 Campionat

La Baia Mare, Marius Chindriș a bifat cel de-al 19-lea meci în acest campionat. Mijlocașul utist care în urmă cu patru zile a împlinit 25 de ani a fost și de această dată integralist, evoluția sa fiind în nota echipei.

Asemenea antrenorului Roland Nagy, și „închizătorul” UTA-ei crede că faza din minutul 3 a influențat desfășurarea ulterioare a confruntării, dar mai adaugă un element. „Istoria s-a cam scris la ratarea penalty-ului și golul încasat înaintea pauzei. Dar, penalty-urile se mai și ratează, se întâmplă și la case mai mari. Păcat apoi de acea fază ce nu anunța nimic, din care am luat gol cu 3-4 minute înainte de pauză. Am fost puțin demoralizați în vestiar, dar cu toate astea cred că am jucat destul de bine în repriza a doua. Am avut și ocazii, trebuiau fructificate la timpul lor, căci odată cu apropierea finalului eram obligați să riscăm. Pe o astel de fază, când Manea era urcat în atac, am luat și golul doi și totul s-a terminat. Până la urmă, totul s-a rezumat la o lipsă de concentrare în momentele cheie, cu puțină atenție, dar și șansă puteam scoate un rezultat pozitiv. Terenul a fost și el unul special, cu mult nisip și moale, dar, până la urmă, ambele echipe am jucat pe el”, a precizat Chindriș.

Teoretic, din următoarele trei partide UTA ar trebui să scoată maxim și asta pentru că pe lângă victoriile la „masa verde” cu FC Caransebeș și FC Bihor, arădenii mai au o deplasare ușoară, la Reșița. „Acel meci nu e dinainte câștigat, trebuie să-l abordăm foarte serios. Suntem în obiectiv, dar vrem să rămânem cât mai sus în clasament până la terminarea campionatului”, a adăugat utistul.

Nagy: „Ne-a lipsit golul, ratarea lui Strătilă – moment psihologic”

În „Dealul Florilor”, echipa fanion a Aradului a bifat al patrulea insucces stagional, al treilea pe teren străin. Baia Mare a scăpat ca prin urechile acului după ratarea de la punctul cu var a lui Strătilă, având apoi liniștea necesară să-și croiască drumul spre succes, profitând de nesincronizările din defensiva oaspeților.

La finalul disputei de la Baia Mare, Roland Nagy a recunoscut că faza din debutul confruntării a contat, oarecum, în economia rezultatului final: „Poate se schimba meciul dacă Strătilă înscria din penalty. A fost un moment psihologic, cu toate că era doar minutul 3-4. Creștea presiunea asupra gazdelor, cu toate că și așa am controlat mare parte din prima parte dar și din a doua, cu fragmentarea care a fost și cu terenul execrabil. E meritată victoria gazdelor, dar scorul nu reflectă neapărat realitatea. Dar victoria, repet, e meritată, îi felicit pe cei de la Baia Mare”, a punctat antrenorul principal al „alb-roșiilor”.

Dar, Nagy a mai subliniat un aspect important: „Nouă ne-a lipsit golul, ceea ce nu s-a întâmplat de prea multe ori până acum. În schimb, în două etape am primit patru goluri, prea mult, trebuie să clarificăm acest aspect. Cu toate astea, am stat foarte bine în prima în prima repriză, dar adversarii au profitat de singura ezitare a noastră. Trebuie să ne motivăm în continuare”.

„Bătrâna Doamnă” pe locul 5 până miercuri, când ia 3 puncte fără efort și privește ciocniri importante la vârf, ca: Gaz Metan Mediaș – FC Brașov, Unirea Tărlungeni – FCM Baia Mare sau U. Cluj – CSM Râmnicu Vâlcea.

CITEȘTE și: Copil nu a mai ajuns la Spitalul din Baia Mare, accidentarea nu pare gravă

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 07 Mar. 2016, 15:04 Campionat
Pe aceeași temă