FC Argeș nu mai are voie să facă
nici un pas greșit, după eșecul de la UTA, din prima etapă a
returului. Piteștenii sunt condamnați să obțină un rezultat bun în
confruntarea cu Poli Iași, de mâine, de la ora 11, de pe stadionul
Nicolae Dobrin. Adversarul alb-violeților este una dintre echipele
cu pretenții, ieșenii având drept de promovare în Liga I la finalul
acestui sezon.
Deși doar o echipă din cele 14
rămase mai poate ajunge în cel de-al treilea eșalon, antrenorul
Iordan Eftimie se teme ca FC Argeș să nu retrogradeze.
„Ne așteptă un meci foarte greu cu Poli Iași. Este o
echipă cu pretenții, care a transferat mulți jucători în această
iarnă. Practic, doar un singur fotbalist care era titular în tur se
mai regăsește în primul unsprezece. Iașiul își dorește foarte mult
să promoveze și vine la Pitești să câștige. Trebuie neapărat să
învingem, pentru că diferența de puncte dintre noi și echipele care
sunt în subsolul clasamentului este mică. Trebuie să luăm cele trei
puncte puse în joc, fiindcă altfel intrăm și noi în hora
retrogradării. Avem două etape de foc, întrucât săptămâna viitoare
vom juca acasă, cu Alro Slatina, care emite și ea pretenții la
promovare. Iașiul întâlnește etapa viitoare, acasă, pe CS Mioveni,
iar dacă va învinge, se apropie de cele două locuri care duc în
Liga I. Chiar dacă mai cade doar o singură echipă, eu îmi fac griji
în privința retrogradării. Toate cluburile s-au întărit și, dacă nu
venim cu nimic de-afară și pierdem aceste jocuri de acasă, situația
se complică foarte mult. FC Argeș nu are în acest moment jucători
experimentați, pentru că ne trebuie bani să-i aducem. Asta a fost
și politica clubului, de întinerire a lotului. Sunt convins că,
peste un an sau doi, cu acești copii pe care îi avem la lot, altfel
vor sta lucrurile”, a spus tehnicianul piteștean.
„Nu avem voie să
pierdem!”
Fotbaliștii alb-violeți nu concep
alt rezultat în afara victoriei în partida de mâine cu ACSMU Poli
Iași. Atacantul Rover Cârstea nu ia în calcul decât cele trei
puncte. Vârful piteștenilor este conștient de dificultatea acestui
joc și spune că este obligatoriu ca FC Argeș să câștige împotriva
moldovenilor.
Cârstea își dorește să marcheze în
acest meci și să-și ajute echipa să urce în clasament:
„După ce am pierdut la Arad, ne dorim foarte mult să
câștigăm acest meci. Este obligatoriu să ne impunem, pentru că o
altă șansă nu avem, avînd în vedere situația din clasament. Vrem să
facem o figură frumoasă și să ne depărtăm de zona fierbinte. Îmi
doresc foarte mult să îmi ajut echipa, iar dacă se va putea, să dau
și un gol. Iașiul este o echipă puternică – are pretenții la
promovare – și trebuie să fim foarte atenți, pentru a nu întîmpina
probleme”.
Cârstoiu, iertat de
Eftimie
În confruntarea de mâine, cu Poli
Iași, antrenorul Iordan Eftimie se va baza și pe mijlocașul Monel
Cîrstoiu. Jucătorul a fost oprit în lotul de 18 după ce tehnicianul
l-a trimis la echipa secundă a clubului, pentru că la un
antrenament a comentat deciziile sale. „Asta e situația
și trebuie să mai și iertăm, pentru că toți greșim. Monel a călcat
pe bec și trebuia să fie pedepsit într-un fel. Sper să-i fi venit
mintea la cap”, și-a argumentat tehnicianul
alb-violeților, Iordan Eftimie, decizia luată.
Stau într-un singur
portar
FC Argeș se confruntă cu mari probleme înaintea meciului cu
moldovenii. Tehnicianul grupării din Trivale se va putea baza doar
pe portarul Mirel Bolboașă, iar dacă acesta va avea ghinionul să se
accidenteze, buturile vor fi apărate de un junior.
„Fundulea are și el probleme medicale, după ce a
suferit o entorsă, și nu putem conta pe el, iar Croitorul are
probleme cu meniscul. Sunt nevoit să apelez la un
junior”, a spus Eftimie.
Sursa: curier.ro