Ionuț Popa, la prima conferință după revenirea la Arad. „UTA mi-a întins o mână la începutul carierei, acum vreau să mă revanșez”. Ce spune despre lot și debutul cu Hermannstadt

Marius ANGHEL 08 Mar. 2018, 18:32 Campionat
Ionuț Popa, la prima conferință după revenirea la Arad.

Ionuț Popa (64 de ani) a susținut, astăzi, prima conferință de presă din postura de director tehnic al clubului UTA Arad și a mărturisit că a luat decizia de a merge la divizionara secundă din dorința de a ajuta echipa la care și-a început cariera de antrenor.

„Dacă nu era vorba despre UTA, nu acceptam să antrenez o echipă în Liga a 2-a, în asemenea condiții, pe un asemenea loc. Am venit cu gândul să fac echipă la Arad, să ajut într-un moment greu, nu pentru bani sau nume. Nu uit niciodată că atunci când am avut nevoie să fiu lansat în antrenorat, cei de la partid, care erau în acele vremuri la club, și Coco Dumitrescu au avut încredere în mine. UTA mi-a întins atunci o mână, acum vreau să mă revanșez și să fac orice, frumos, urât, grotesc, negrotesc, orice pentru a câștiga echipa împotriva altora”, a afirmat experimentatul antrenor, într-o conferință de presă.

„Stăm bine, mai puțin din punct de vedere numeric al lotulului”

Ionuț Popa crede că lotul echipei arădene are calitate, în ciuda poziției pe care o ocupă în Liga 2, dar spune că mai are nevoie de trei jucători: al treilea portar, un fundaș central și un atacant.

„Am încercat, încă de la primul antrenament, să imprim ce aș dori de la echipă. Am discutat și discut mult cu jucătorii, vreau să continui ce s-a făcut bine. Am auzit multe discuții cum că a venit deșteptul de Popa și face testări. Îi felicit pe jucători și antrenori, s-au pregătit bine în cantonamentul de iarnă, dar am vrut să văd de unde încep eu, pe ce clădesc. Stăm bine, mai puțin din punct de vedere numeric al lotulului de jucători, care trebuie repede completat, dacă e posibil. Spun asta cu răspundere, sunt niște posturi care trebuie acoperite imediat – al treilea portar, un fundaș central și un vârf. Este cea mai tânără echipă din istoria clubului, iar când ai o asemenea medie de vârstă te gândești cu înfrigurare la fiecare joc. În mod normal, ai nevoie de 3-6 luni, dar acum nu e timp”, a punctat Ionuț Popa.

Debutează contra celor de la FC Hermannstadt

Revenirea oficială a lui Ionuț Popa la UTA va avea loc duminică, atunci când echipa arădeană primește vizita celei de-a doua clasate în Liga 2, FC Hermannstadt. „Echipa din Sibiu e organizată, nu poate rata promovarea. Să nu pierzi 23 de meciuri în liga a doua înseamnă ceva. Hermannstadt, alături de Călărași – care a adus un antrenor dibaci, cu veleități de promovare – sunt echipele care anul viitor vor fi în Liga 1 și cred că și la această oră ar învinge cel puțin ultimele cinci clasate din prima ligă. Orice punct m-ar mulțumi, dar echipa pleacă cu gândul de a câștiga fiecare joc, vreau să imprim personalitate, creștere în joc, să nu țină cont de adversar și de unde joacă”, a încheiat Ionuț Popa.

Ionuț Popa și-a început cariera de antrenor la UTA Arad, pe care a antrenat-o între 1997 și 2002, respectiv 2009-2010. El a mai pregătit echipele FC Bihor Oradea, Politehnica Iași, CSMS Iași, CS Mioveni, Șoimii Pâncota și ACS Poli Timișoara, de care s-a despărțit în această iarnă.

UTA Arad a acumulat doar 25 de puncte în 22 de etape și ocupă locul 12 din 20 în Liga a doua. Echipa arădeană se află la doar trei puncte avans de zona retrogradării.

Articol scris de Denis ȘCHIOPU (Mediafax)
Foto: UTA Arad

Marius ANGHEL 08 Mar. 2018, 18:32 Campionat
Pe aceeași temă