Mijlocașul celor de la FC Olt Slatina, Alin Ignea, s-a arătat afectat după eșecul cu Gloria Bistrița. Fotbalistul din centrul liniei mediene consideră nedrept rezultatul prin prisma ocaziilor numeroase de gol.
Autor al golului în tabăra slătineană, Ignea transformând fără probleme penalty-ul scos de atacantul de culoare, Francis Agbleta, a declarat, după meciul pierdut cu Gloria Bistrița, că echipa merita cel puțin egal. Mijlocașul central sosit de la Pandurii Târgu Jiu a apreciat jocul cu ardelenii ca fiind cel mai bun meci de la debutul noului sezon. Cu toate astea, slătinenii s-au văzut învinși, după ce au ratat numeroase ocazii de a restabili egalitatea pe tabela de marcaj. Jucătorul liniei mediene s-a arătat supărat, având în vedere desfășurarea întâlnirii, slătinenii dominând nu doar teritorial, ci și la capitolul ocazii clare de gol.
„A fost cel mai bun meci al nostru, pe două nesincronizări am luat două goluri, dar eu spun că a am jucat foarte bine. E nedrept, dar așa e fotbalul. Meciul trecut era echitabil un egal și am bătut, acum trebuia să batem și am luat bătaie, acesta este fotbalul. E o echipă pragmatică Bistrița, au jucători cu experiență, dar ei nu au avut ocazii, acelea au fost situații, ocazii am avut noi în a doua repriză, din fața porții, alea sunt ocazii. Ei au scos maximum din două situații. Și la egal ești supărat, orice punct pierdut cu orice echipă care vrea să fie în primele șase, mai ales acasă, normal că aduce supărare. Sper să batem la Craiova, să depășim acest moment”, a declarat mijlocașul central al celor de la FC Olt Slatina, Alin Ignea.
Gruparea slătineană ocupă locul șapte în clasamentul seriei, cu patru puncte acumulate. Etapa viitoare, FC Olt Slatina întâlnește, în deplasare, FC Universitatea Craiova, echipă ce se află la o lungime distanță de gruparea pregătită de Dan Oprescu.
Sursa: Gazeta nouă