Iașiul a făcut show, FC Clinceni a câștigat dramatic în 90+6. Metalul s-a impus în fața Gloriei, iar Vâlcea a pierdut la Satu Mare

Marius ANGHEL 29 Mar. 2014, 07:00 Campionat
Iașiul a făcut show, FC Clinceni a câștigat dramatic în 90+6.** Metalul s-a impus în fața Gloriei, iar Vâlcea a pierdut la Satu Mare

Astăzi, de la ora 11:00, sunt programate toate partidele rundei XXIII a Seriei I a Ligii a II-a. În Seria a II-a, acolo unde se desfășoară etapa a XX-a, doar trei meciuri se vor juca de la această oră, altele două urmând să se joace tot astăzi, însă ceva mai târziu. Ultima partidă a rundei ar fi trebuit să se dispute mâine, la Severin, însă anunțul oficialilor FC Universității că retrag echipa din campionat încă n-a fost confirmată oficial și de FRF și CCA. Tocmai de accea, UTA, adversara craiovenilor, va decide astăzi după-masă dacă va face deplasarea pentru acest joc.

În Seria I, CSMS Iași va avea parte de un adversar ușor, pe Rapid CFR, și vrea să bifeze a cincea victorie consecutivă. FC Clinceni luptă pentru play-off, însă nu va avea o misiune simplă contra ultimei clasate, iar cel mai echilibrat meci al rundei va fi cel de la Bacău dintre Sport Club și Gloria Buzău, formații aflate de o parte și de alta a mijlocului clasamentului.

În Seria a II-a, Reșița și Bistrița se luptă pentru play-off și punctele puse la bătaie acolo, Olimpia vrea să răzbune înfrângerea dură pe care a primit-o la Vâlcea, iar FC Olt pare că va avea o misiune ușoară la Motru.

Mai târziu, la ora 16:00, CS U e matematic prima echipă calificată la play-off și își permite să trimită rezervele contra orădenilor de la FC Bihor, ca, de la ora 18:00, ASA Târgu Mureș să țintească toate punctele cu noul antrenor, însă nu le va fi ușor în fața argeșenilor victorioși de trei jocuri consecutive.

Liga2.ro rămâne cel mai important site național care se ocupă de fotbalul din ligile inferioare și e singurul care vă ține la curent, așa cum v-a obișnuit, cu rezultatele, marcatorii și clasamentele tuturor partidelor.

Iată programul meciurilor celor două serii:

SERIA I, ETAPA XXIII

29 martie, ora 11:00
FINAL / CSMS IAȘI – RAPID CFR SUCEAVA  5-0
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); Asistenți: Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț) și Casian Băla (Arad).

â–ºCSMS: Caparco – Radovici, Avrămia, Fl. Plămadă, Țigănașu – Olah, Crețu – Bosoi, L. Mihai, Onofraș (cpt.) – Pălimaru
Rezerve: Bălan – Vișa, Dedu, Vladu, Novac, Dobre, Călugăru
Antrenor: Marius Lăcătuș

â–ºRapid CFR: Pascal – Bălan, Ferariu, Velescu, Arotăriței, Sumanariu (cpt.), I. Plămadă, Golofca, Cerlincă, Bîgu, Negru
Rezerve: Hăitașu – Pedrovici, Bosîinceanu, Vornicu, Vitu, Dutică, Spătar
Antrenor: Bogdan Tudoreanu

â–ºMin 81 5-0 Călugăru îi centrează de pe partea dreaptă lui Dobre, iar acesta îl execută pe Pascal

â–ºMin 70 4-0 Pălimaru rămâne singur cu portarul după o cursă in defensiva adversă și șutează pentru majorarea scorului

â–ºMin 63 ⇔ Iese L. Mihai, intră Dobre

â–ºMin 59 ⇔Iese Bîgu, intră Duțică

â–ºMin 37 3-0 Olah execută bine o lovitură de colț și-i pune pe tavă mingea lui Avrămia, care marchează cu capul

â–ºMin 35 2-0 L. Mihai a șutat la colțul lung, mingea a atins bara, apoi a intrat în plasă

â–ºMin 23 1-0 Bosoi deschide scorul după o acțiune individuală finalizată cu un șut sub bara

â–ºMin 23 Pălimaru înscrie cu capul, dar golul este anulat pentru off-side

â–ºMin 15 Pălimaru a fost foarte aproape de deschiderea scorului, după un șut din unghi, de la 6 metri, care a atins bara

FINAL / FC CLINCENI – DUNĂ‚REA GALAȚI  2-1
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Gero Szabo (Cluj-Napoca) și Alexandru Cerei (Cluj-Napoca).

â–ºClinceni: Bolboașă – Al. David, Marciuc, Straton, Art. Karamyan (cpt.) – Vențer, Pușcaș, Udrea, Tătar – Kone Hamed, I. Roșu
Rezerve: Lungu – Konyeha, A. Nițu, Bg. Pătrașcu, Arm. Karamyan, I. Prodan, C. Dedu
Antrenor: Valentin Bădoi

â–ºDunărea: C. Costea – L. Radu (cpt.), Bg. Panait, I. Manea, Blănaru – Cenk, Sfrijan, Asanache, Gohoreanu – C. Neagu, M. Matei
Rezerve: Olaru – V. Ion, Moroșanu, Comșa, Vraciu
Antrenor: Costel Enache

â–ºMin 90+6 ⇔ Iese Kone și intră Prodan

â–ºMin 90+6 2-1 Art. Karamyan execută penalty-ul și aduce dramatic victoria pentru echipa sa

â–ºMin 90+5 Costea faultează un jucător al gazdelor la încercarea acestuia de a-l loba, arbitrul dă penalty, dar doar galben pentru portar

â–ºMin 90+4 Cenk vede al doilea galben și este eliminat pentru că a oprit prin fault un contraatac

â–ºMin 84 ⇔ Iese Vențer și intră Dedu

â–ºMin 64 ⇔ Iese Tătar și intră Konyeha

â–ºMin 74 ⇔ Iese Sfrijan și intră Moroșanu

â–ºMin 59 ⇔ Iese Matei și intră Ion

â–ºMin 32 1-1 Kone Hamed egalează cu un șut superb din afara careului

â–ºMin 22 ⇔ Iese Blănaru, accidentat, și intră Vraciu

â–ºMin 8 0-1 În urma unei faze de contraatac, C. Neagu trece de doi adversari, îi pasează lui Gohoreanu, care înscrie cu un șut la colțul lung din afara careului

FINAL / CF BRĂ‚ILA – ACS BERCENI   0-1
Arbitru: Claudiu Marcu (Constanța); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi) și Romică Bîrdeș (Pitești).

â–ºBrăila: Leu – Roșu, Spiridon, L. Ivan, Necoară – Frunză (cpt.), Ochia, R. Neagoe, G. Iordache – Cazan, Ndigwe
Rezerve: Comănescu – Câmpeanu, M. Dima, Ghiocel, Cl. Ionescu, Olenic
Antrenor: Alin Pânzaru

â–ºBerceni: Meilă – V. Ștefan, Tătar, A. Nistor, Pădurețu (cpt.), Feraru, Fășie, Pazon, E. Nicu, Al. Stan, Bădăuță
Rezerve: Marin – Gheorghe, G. Mihai, Bitez, Răduță
Antrenor: Marin Dragnea

â–ºMin 84 ⇔ Intră Bitez și iese Nistor

â–ºMin 80 ⇔ Iese Tătar și intră Răduță

â–ºMin 76 ⇔ Iese Pazon și intră Mihai

â–ºMin 74 ⇔ Iese Cazan și intră Dima

â–ºMin 67 ⇔ Iese Necoară și intră Câmpeanu

â–ºMin 60 0-1 Leu greșește și Stan înscrie din șase metri

â–ºMin 59 ⇔ Iese Iordache și intră Ghiocel

â–ºMin 41 Ștefan ia roșu direct pentru un fault dur la mijlocul terenului asupra lui Cazan

FINAL / SC BACĂ‚U – GLORIA BUZĂ‚U  1-1
Arbitru: Florin Miron (București); Asistenți: Stelian Slabu (Brașov) și Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea).

â–ºBacău: Petrariu – Sascău, Burcă, Lozneanu, Luncanu, Taban, Husein, Căinari, Cl. Tudor, Hurdubei (cpt.), Bg. Ungureanu
Rezerve: Oltean – Predoiu, Adăscăliței, C. Miron, Dumitriu, Schiopu, Curiliuc
Antrenor: Viorel Tănase

â–ºBuzău: Stoicescu – Dumitru, Bârsănel, Agache, Mihăescu, Vlaicu, Marcu (cpt.), Pantelie, Burlacu, G. Ion, A. Voicu
Rezerve: Sârbu – Airinei, Crețu, Moise, Abba, Bobe, Fl. Alexandru
Antrenor: Viorel Ion

â–ºMin 76 1-1 Marcu execută o lovitură de la colț, care îl găsește pe Bobe nemarcat în careu, și înscrie din 4 metri

â–ºMin 64 ⇔ Iese Burlacu, intră Bobe

â–ºMin 58 ⇔ Iese Cl. Tudor, intră Dumitriu

â–ºMin 46 ⇔ Iese Voicu, intră Crețu

â–ºMin 37 1-0 Hurudubei îl angajează pe Ungureanu, care șutează slab de la 10 metri, dar Stoicescu nu reușește să respingă și este învins

â–ºMin 31 Luncanu își depășește adversarul la marginea careului și șutează în bara din stânga lui Stoicescu

FINAL / UNIREA SLOBOZIA – UNIREA TĂ‚RLUNGENI  1-2
Arbitru: Adrian Sorin Costreie (Târgu Jiu); Asistenți: Răzvan Mihai Dobre (Târgoviște) și Mihăiță Necula (București).

â–ºUnirea S.: Măstăcan – Stan, Hristian, Soare (cpt.), Toma – Ivașcă, Coconașu – Ibrian, Bolat, Patrianca – Nanu
Rezerve: L. Dobre – Florea, Tudorache, Macare, Drăguț, Ursu, D. Gheorghe
Antrenor: Adrian Mihalcea

â–ºUnirea T.: Stamatin – Dobrea, Șerban, Frâncu, Iaru – Cristea, Neculai, Marin, Nicolae (cpt.), Pop – Elek
Rezerve: Nagy – Barbu, Brujan, Marcăș, Postolache, Lita, Antal
Antrenor: Laszlo Balint

â–ºMin 85 Lita este eliminat pentru cumul de galbene

â–ºMin 83 1-2 Elek executa penalty-ul, Mățăcan respinge, dar Marcăș urmărește mingea și înscrie

â–ºMin 82 L. Nicoale este faultat în careu, iar arbitrul acordă lovitură de la 11 metri pentru Unirea Târlungeni

â–ºMin 70 1-1 Ursu pătrunde în careu și centrează pe partea stângă, de unde noul intrat Gheorghe reia in poartă

â–ºMin 61 ⇔ Intră Gheorghe, iese Nanu

â–ºMin 55 ⇔ Iese Patrianca, intră Ursu

â–ºMin 46 ⇔ Iese Pop, intră Lita

â–ºMin 43 0-1 Târlungeniul deschide scorul prin L. Nicolae, care a scăpat singur cu Măstăcan, după o lovitură liberă de la 20 metri, executată de Marin

RAPID BUCUREȘTI și FARUL CONSTANȚA stau.

SERIA II, ETAPA XX

29 martie, ora 11:00
FINAL / METALUL REȘIȚA – GLORIA BISTRIȚA  2-1
Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); Asistenți: Ioan Daniel Ciocănea (Sibiu) și Ionuț Marius Bobe (Videle).

â–ºMetalul: Zimmermann – R. Cristian, Apostol, I. Popescu, Murgoci – O. Vasile (cpt.), Enescu, Breșneni, Szabo – Stoica, Oprița
Rezerve: Pascal – V. Crețu, Tătaru, Vaștag, Liuba, Enciu, Făgărășanu
Antrenor: Marian Pană

â–ºGloria: Albuț (cpt.) – Târcă, Hlinca, Chibulcutean, D. Sânmărtean – Fizeșan, Mărginean, Polgar, M. Chițu – Al. Pop, Brumă
Rezerve: Oghinciuc – Gașpar, Feher, Colța, Curtuiuș, M. Mihai, Țegle
Antrenor: Cristian Coroian

â–ºMin 90 ⇔ Iese Oprița și intră Făgărășanu

â–ºMin 80 ⇔ Intră Liuba și iese Murgoci

â–ºMin 69 Robert Cristian vede al doilea galben pentru un fault dur și este liminat

â–ºMin 68 ⇔ Intră Oghinciuc și iese Chițu

â–ºMin 67 Vasile scapă singur spre poarta Gloriei, Albuț iese și respinge de la 30 de metri, dar ăl faultează și pe mijlocaș și vede cartonașul roșu

â–ºMin 48 2-1 Chițu bate scurt un corner de pe stânga, Sânmărtean preia și centrează în careul mic, acolo de unde Curtuiuș reia cu capul la colțul lung, în plasa laterală

â–ºMin 46 ⇔ Intră Curtuiuș și iese Pop

â–ºMin 46 ⇔ Iese Breșneni și intră Vaștag

â–ºMin 44 2-0 Centrare Oprița și Breșneni majorează scorul precum Stoica, din 6 metri, însă din partea opusă a careului mic

â–ºMin 28 Popa scapă singur cu Zimmermann, dar trage pe lângă

â–ºMin 22 ⇔ Iese Polgar și intră Țegle

â–ºMin 6 1-0 Stoica înscrie cu capul din colțul careului mic, lateral stânga, la bara a doua

FINAL / OLIMPIA SATU MARE – CSM RÂMNICU VÂLCEA   2-1
Arbitru: Florin Mihai Marcu (Oradea); Asistenți: Vasile Marinescu și Bogdan Gheorghe (ambii din București).

â–ºOlimpia: Anca-Trip – Munteanu, Mureșan, Micaș, Iuhas (cpt.) – Gavrilescu, Svarczkopf, Rus, Rochină – Bujor, Boștină
Rezerve: Miron – Faur, Villand, Feier, Zsiga, Szakai, Dragoș
Antrenor: Tiberiu Csik

â–ºCSM: Popescu – Samson, Deaconescu, Pârvulescu (cpt.), Briceag – O. Popescu, Cârstoiu – Ad. Popa, Geantă, Ed. Stoica – NKongue
Rezerve: Ureche – Iancu, Codin, Nicola, I. Stoica, A. Crețu, Da Silva
Antrenor: Claudiu Niculescu

â–ºMin 86 2-1 Corner Da Silva, Deaconescu înscrie cu o lovitură de cap din marginea careului mic

â–ºMin 84 ⇔ Intră Faur și iese Roghină

â–ºMin 66 ⇔ Intră Feier și iese Gavrilescu

â–ºMin 60 ⇔ Intră Villand, iese Rus

â–ºMin 60 ⇔ Intră Da Silva, iese Cârstoiu

â–ºMin 59 2-0 Corner Bujor de pe partea stângă și Iuhas majorează scorul cu o lovitură de cap din șase metri

â–ºMin 49 Ocazie imensă pentru CSM. Geantă trimite cu capul din șase metri, dar Anca-Trip reține pe linie

â–ºMin 46 ⇔ Iese NKongue, intră Crețu

â–ºMin 38 Geantă bate o lovitură liberă de la 25 de metri la o palmă peste poarta lui Anca-Trip

â–ºMin 27 Rus trage de la 20 de metri peste poartî

â–ºMin 21 ⇔ Iese Eduard Stoica și intră Nicola

â–ºMin 14 1-0 Gavrilescu bate un corner de pe dreapta, Iuhas înscrie cu o lovitură de cap din șase metri, cu toată opoziția unui fundaș care a încercat să respingă, însă era după linie

FINAL / MINERUL MOTRU – FC OLT   1-3
Arbitru: Teodor Crăciunescu (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Ciprian Florin Danșa (Oradea) și Gabriel Sabin Stroe (Pitești).

â–ºMinerul: P. Trică – Trașcă, Nueleanu (cpt.), M. Laurențiu, Schinteie – Hanu, Speroni, Nicoloff, Stoenac – Fărcășanu, Trifu
Rezerve: E. Șerban – M. Poenaru, Unguru, Iclănzan, Dicu, R. Stănescu, Chirea
Antrenor: Gabriel Zahiu

â–ºOlt: Mogoșanu – Anghelina, Crușoveanu, Gligor (cpt.), Giurcă – Quist, Ignea – Bancu, Bardu, Vâlcică – Dobrescu
Rezerve: Bugiu – Marincău, Siminic, Cuedan, Cr. Ciobanu, Ivănică, Huțanu
Antrenor: Dan Oprescu

â–ºMin 90+2 Bancu are o incursiune pe stânga, de la jumătatea terenului, îi pasează în fața porții lui Huțanu, care luftează

â–ºMin 78 1-3 Bancu recuperează un balon, în jumătate adversă, pătrunde în careu, de unde înscrie cu un șut la vinclu

â–ºMin 75 ⇔ Iese Stoenac, intră Chirea

â–ºMin 70 ⇔ Iese Trașcă, intră Iclănzan

â–ºMin 68 Gol anulat celor de la FC Olt. Bancu trece de trei adversari, centrează în careu, Huțanu înscrie, însă golul este anulat pentru ofsaid

â–ºMin 53 1-2 Minerul înscrie după o fază fixă. În urma unui corner, slătinenii resping până la Speroni, care înscrie și își readuce echipa în joc

â–ºMin 49 0-2 Bancu pătrunde printre doi adversari, de data aceasta șutează plasat pe lângă portar și majorează avantajul

â–ºMin 46 ⇔ Ies Moșoșanu și Vâlcică, intră Bugiu și Cuedan

â–ºPauză. Goalkeeper-ul Mogoșanu este accidentat serios și cel mai probabil va fi schimbat. Având în vedere faptul ca este jucător sub 21 de ani, va fi nevoie de două schimbări

â–ºMin 45 După o lovitură liberă de pe dreapta, executată de Trifu, Mogoșanu respinge, cu prețul unei accidentări, până la Stoenac, care reia în poartă, însă se afla în ofasid

â–ºMin 33 ⇔ Iese Bardu, accidentat, intră Huțanu

â–ºMin 32 Gazdele au beneficiat de trei cornere, respinse de apărarea slătineană

â–ºMin 31 Bancu scapă spre poartă, încearcă un lob peste portar, din 10 metri, Trică agață balonul

â–ºMin 29 0-1 Lovitura liberă de la 20 de metri este bătută de Anghelina, fără speranțe pentru Trică

â–ºMin 28 Dobrescu scapă pe contraatac, Schinteie îl faultează din spate și vede cartonașul roșu.

â–ºMin 21 Gazdele au beneficiat de un corner, centrarea lui Stoenac a fost respinsă de Anghelina, până la Fărăcșanu, al cărui șut a trecut pe lângă

â–ºMin 20 Giurcă a avut o angajare pentru Bancu, care a pătruns în careu, l-a întors pe Trașcu, însă șutul său a fost reținut de portar

â–ºMin 19 Slatina a beneficiat de o lovitură de la 18 metri, Anghelina a executat în zid

â–ºMin 10 Gligor a executat o lovitură de la 25 de metri, lateral dreapta, Trică iese pe centrare, arbitrul fluieră fault în atac la Ignea

â–ºMin 5 Dobrescu îl deschide pe stânga pe Bancu, care pătrunde în careu, însă portarul Trică îl blochează
                      
29 martie, ora 16:00
FINAL / CS UNIVERSITATEA CRAIOVA – FC BIHOR  1-0
Arbitru: Ovidiu Petru Oprea (Ploiești); Asistenți: Vătămanu Cosmin și Alexandru Midvichi (ambii din București).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 67 1-0 Ganea reia cu capul din 7 metri sub transversală, bară gol, după o centrare din dreapta careului a lui Șerban. Curelea îi aruncă o privire tăioasă propriului coechipier, probabil e gelos că el nu a fost mai bine poziționat ca să reia înspre poartă

29 martie, ora 18:00
FINAL / ASA TÂRGU MUREȘ – CS MIOVENI  4-0
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); Asistenți: Aurel Oniță (Constanța) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 87 4-0 Huiban înaintează în careu prin partea stângă, depășește doi adversari și trage din cădere printre brațele lui Popescu, majorând scorul la un umilitor 4-0

â–ºMin 71 3-0 Hora trage de la 25 de metri, Popescu respinge în față, Verdeș e pe fază și-i fură mingea portarului, ca mai apoi să reia cu latul din șase metri în poarta goală

â–ºMin 45+2 2-0 Szilagyi bate lovitura liberă, Verdeș îi ia fața lui Cotigă și trimite cu capul la colțul lung majorând scorul

â–ºMin 10 1-0 Fază rapidă în flancul stâng, Voiculeț centrează la șase metri, acolo de unde Verdeș, nemarcat, reia cu capul în vinclu

30 martie, ora 16:00
… / FC UNIVERSITATEA CRAIOVA – FC UTA ARAD

Marius ANGHEL 29 Mar. 2014, 07:00 Campionat
Pe aceeași temă