Ianis Zicu a găsit vinovatul după ce Farul a pierdut și cu Metaloglobus: „Este o rușine ce se întâmplă pe acest teren. Își bat joc de fotbal.” FRF, acuzată și ea

Marius ANGHEL 14 Nov. 2019, 13:08 Campionat
Ianis Zicu a găsit vinovatul după ce Farul a pierdut și cu Metaloglobus:

Pe cât de bună este în meciurile de pe teren propriu, pe atât de slabă este în cele desfășurate în deplasare. Cel puțin în privința rezultatelor obținute, nu neapărat al jocului prestat. Dacă la Constanța are șapte victorii și o remiză, în meciurile disputate la adversari, Farul are trei egaluri și șase înfrângeri. Echipa antrenată de Ianis Zicu a obținut, miercuri, în etapa a 17-a a Ligii 2, un nou eșec în deplasare, de această dată la București, cu Metaloglobus, scor 0-1. Unicul gol al partidei a fost, de fapt, un autogol al lui Viorel Lică, dat în minutul 14. Ianis Zicu și finanțatorul Ciprian Marica au găsit repede vinovatul: gazonul sintetic.

A doua deplasare în care Farul pierde și se dă vina pe altceva, nu pe joc

După meciul din cartierul Pantelimon, desfășurat pe stadionul Metaloglobus, Farul a scris pe site-ul oficial că partida s-a desfășurat „pe un teren sintetic de o calitate precară, care a influențat considerabil jocul.”, titrând la cronica partidei: „Înfrângere pe teren execrabil”. E primul adversar al echipei bucureștene, de când joacă în Liga 2, care se plânge de calitatea terenului. Viorel Lică a fost „scos” pentru autogol cu explicația: „păcălit de traiectoria pe care a luat-o mingea după contactul cu terenul.”

De altfel, Farul a început să facă reclamații după fiecare înfrângere încasată în deplasare. La fel a făcut și după eșecul de la Buzău, 0-2 cu SCM Gloria, când Ciprian Marica a spus că echipa sa a suferit o „execuție de-a dreptul„, în timp ce antrenorul Ianis Zicu n-a fost pe aceeași lungime de undă și a spus că arbitrajul a fost „foarte părtinitor” gazdelor, însă nu unul care să influențeze rezultatul final.

Ianis Zicu: „Nu este normal ca federația să accepte asemenea terenuri în Liga a 2-a”

În discursul său de la finalul partidei, Ianis Zicu a vorbit despre terenul stadionului Metaloglobus și despre faptul că FRF permite ca meciuri din competiția pe care o organizează să se desfășoare pe acestă suprafață de joc.

„Este dureros, pentru că meciul a fost echilibrat, nicio echipă nu a fost mai bună în această după-amiază. A fost un meci urât, pentru că nu este normal ca federația să accepte asemenea terenuri în Liga a 2-a. Din punctul meu de vedere, este o rușine ce se întâmplă pe acest teren, este o rușine pentru că în Liga a 2-a, pe care o promovează și vor să arate că fotbalul românesc a crescut, se întâmplă așa ceva. Nu se poate pasa, nu se poate face absolut nimic, este un teren pentru copii și juniori până în 10 ani. Nu se poate ca echipele de seniori să vină și să-și bată joc de fotbal, ca oamenii pe care vor să-i atragă la stadion să vadă o asemenea rușine”, a „tunat” Zicu.

Antrenorul Farului se gândește și la faptul că echipa sa a început să fie luată în serios după ce a ajuns pe podium. „Frustrarea vine și din faptul că am pierdut, eram aproape de a rămâne sus cu o victorie în acest meci. Este dureros, pentru că ne-am antrenat foarte bine, am pierdut un junior la Constanța după un roșu la 5-0, acum alți doi jucători care erau la limita suspendării, au luat galben și nu vor putea să joace la UTA. De două etape, de când am ajuns sus, s-au întâmplat niște lucruri pe care în primele 12-13 etape nu le-am mai trăit. Poate acum, fiind implicat direct, văd lucrurile altfel și mi se pare mie. Dar repet, lucrul acesta, legat de teren, trebuie reglementat și nu mai trebuie acceptată o astfel de suprafață în fotbalul românesc”, a mai spus Ianis Zicu.

Rămasă cu 25 de puncte după desfășurarea etapei a 17-a, Farul a coborât de pe locul 3 pe 7. În weekend, echipa constănțeană nu va juca, deoarece ar fi trebuit să o întâlnească pe Daco-Getica.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: FC Farul Constanța

Marius ANGHEL 14 Nov. 2019, 13:08 Campionat
Pe aceeași temă