Lovit la cap în startul meciului cu ASU Politehnica, luat cu ambulanța și dus la spital, în stare de semi-inconștiență, căpitanul echipei Pandurii și-a revenit între timp, însă va trece timp până va scăpa de urmările accidentării care a speriat asistența. Denis Brînzan s-a ales cu ochiul dreapt vânăt după lovitura încasată de la Vidrăsan. Din cauza comoției suferite, fundașul riscă să nu joace cel puțin miercuri, acasă cu „U” Cluj.
În minutul 8 a meciului dintre ASU Politehnica și Pandurii, căpitanul echipei gorjene, Denis Brînzan, a fost lovit involuntar în zona tâmplei drepte, în marginea terenului, de Vidrăsan, care a și primit cartonașul galben. Fundașul oltenilor a fost semi-inconștient după lovitură, au intervenit și medicii de pe ambulanță, însă aceștia au decis să-i acorde îngrijiri pentru început pe gazon, pentru a nu risca un eveniment tragic. Lui Brînzan i s-a pus inclusiv guler cervical.
Fiindcă la stadion se afla doar o ambulanță echipată corespunzător, cealaltă având doar o trusă de prim ajutor și o cruce desenată pe ea, nu s-a permis plecare cu Brînzan la spital și s-a așteptat o altă ambulanță care să vină la stadion. Jucătorul a primit îngrijiri pentru moment la fața locului. Oficialii de pe banca tehnică a echipei Pandurii i-au cereau observatorului să lase ambulanța să îl ducă pe Brînzan la spital.
Între timp, meciul a fost reluat după cinci minute, cu Milos Draca intrat pe teren în locul lui Denis Brînzan.
ASU Poli și Pandurii au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul desfășurat pe stadionul Știința din Timișoara, după golurile lui Daniel Pîrvulescu (15), pentru oaspeți, respectiv Alin Ignea (24), pentru gazde.