Fostele glorii ale ASA: „Victoria de la Cluj a decis promovarea”

10 Jun. 2010, 16:00 Campionat
Fostele glorii ale ASA:** „Victoria de la Cluj a decis promovarea

După cei 18 ani în care Târgu-Mureșul n-a mai avut nicio
reprezentantă pe prima scenă a fotbalului românesc, performanța
este salutată de foștii jucători din cea mai bună perioadă a ASA.
Dintre aceștia, unii se află în continuare în fotbal, pregătind
formații de juniori.

Unul dintre cei mai longevivi jucători ai „Armatei”, Florea Ispir
s-a aflat în ediția trecută în staff, fiind director tehnic al FC
Municipal. În prezent, Nea Florică se află la FC Junior
Târgu-Mureș, pregătind o nouă generație de tineri jucători.

„Chiar dacă nu se mai numește ASA, echipa reprezintă
Târgu-Mureșul și nu putem să nu ne bucurăm pentru succesul ei. Nu
am urmărit prea multe meciuri în ultima perioadă, timpul nu mi-a
permis. Am văzut însă și apreciat jocul de la Cluj, cel care cred
că a decis promovarea. Nu cred că se va mai apela la serviciile
noastre, orientările sunt altele dar, vom merge în tribune să-i
aplaudăm. Felicit echipa și le urez mult succes în prima
ligă”
, a spus fostul căpitan al ASA, cel care și după
retragere a rămas ca antrenor al echipei.

Un alt jucător din perioada în care la Târgu-Mureș se disputau
partide în Cupa UEFA este fostul atacant, Fazakas Arpad, care
înscria un gol în prima partidă, egalând la 2-2 în partida cu
Dynamo Dresda. Acum este directorul Liceului cu Program Sportiv din
Târgu-Mureș și pregătește o grupă de juniori a școlii.
„Mă bucur pentru reușită, mă bucur pentru oraș. N-aș
putea face o comparație cu sărbătoarea din ’67, eu am ajuns la
echip` în ’70. Am fost la mai multe partide dar, de când nu mi s-a
dat voie să intru cu mașina în parcare, am renunțat. Le urez mult
succes și să reziste în prima ligă”
, a spus jucătorul
care a trecut și pe la echipa națională.

Unul dintre marile talente din acei ani a fost Kanyaro Attila.
Șansa nu i-a surâns și a renunțat la fotbal, din motive medicale.
În prezent antrenează grupa ’93-’94 ale aceleeași școli, fiind în
același timp observator în liga secundă. „Este o
performanță deosebită într-un an fast pentru fotbalul și sportul
mureșean. Cred că sunt câțiva jucători care ar face față în prima
divizie dar, cu siguranță lotul va trebui întărit. Sper să apară și
câțiva sponsori lângă echipă și să se mențină. Este greu de
supraviețuit în prima ligă, dar sperăm să iasă bine”
,
a adăugat și Kanyaro Attila, care are un fiu atacant, golgheter
anul trecut la un turneu internațional disputat la Barcelona.

articol scris de Mihai
VEREȘ

10 Jun. 2010, 16:00 Campionat
Pe aceeași temă