Florin Fărcaș: „UTA nu ne-a surprins cu nimic”

Florin ALBOIU 20 Nov. 2010, 17:45 Campionat
Florin Fărcaș:**

Duelul cu UTA a fost pentru FC Silvania primul meci în fața
propriilor suporteri, cu Florin Fărcaș pe banca tehnică. Antrenorul
orădean și-a dorit din tot sufletul să debuteze cu o victorie și pe
terenul din Șimleu, dar visul său a avut doar 80 de minute,
deoarece ultimele 10 au fost catastrofale, iar portarul Miron a
fost nevoit să scoată de trei ori mingea din poartă.

„A fost o partidă destul de echilibrată până prin
minutul 70, când noi am căzut fizic. Mă așteptam să fie greu și să
cedăm pe final, deoarece știe toată lumea că echipa o duce destul
de greu din punct de vedere fizic. Aam sperat că vom scoate un
rezultat bun, măcar un punct, dar nu a fost așa. A fost o lipsă de
disciplină tehnică, de responsabilitate și de marcaj în zona
centrală, ce a venit tot pe fond de oboseală”
, ne-a
mărturisit Fărcaș, lăsând să se înțeleagă că cei care s-au ocupat
de destinele echipei până acum au făcut o pregătire fizică precară
cu jucătorii.


Antrenorul Silvaniei, deloc impresionat de UTA. Vezi AICi
detalii!

Tehnicianul „alb-albaștrilor” crede că și gazonul a reprezentat un
impediment în modul de exprimare a elevilor săi.
„Gazonul ne-a dezavantajat în mod categoric. Noi avem
un lot cu calități tehnice, cel puțin de la mijlocul terenului în
sus. Din cauza stării proaste a terenului, s-au schimbat datele
problemei, iar jocul s-a bazat mai mult pe forță. Cum nu suntem o
echipă bine pregătită fizic, sigur că am cedat pe
final”
, a punctat acesta.

Florin ALBOIU 20 Nov. 2010, 17:45 Campionat
Pe aceeași temă