Petrolul a câștigat la limită, cu 1-0 pe teren propriu, destul de chinuit, meciul restant din etapa a 5-a a Ligii 2 cu FK Csikszereda, desfășurat marți seară, și cu cele trei puncte a urcat pe locul 3 în clasament. Jocul cu ciucanii a fost unul cu ocazii mari de ambele părți, dar cu gol anulat eronat și reușită norocoasă pentru ploieșteni. În minutele de final, la puțin timp după golul lui Marinescu, Csonka a fost eliminat pentru fault în postura de ultim apărător.
Flavius Stoican: „Știam că o să vină și astfel de meciuri”
Ploieștenii s-au impus într-un meci pe care îl puteau pierde la fel de bine, având în vedere și ocaziile mari ale jucătorilor echipei din Miercurea Ciuc, însă s-au dovedit mai maturi și, cu acest succes, au ajuns la trei partide consecutive câștigate pe teren propriu fără să primească gol.
„A fost foarte greu, știam că așa va fi. Au o echipă bună, care muncește, aleargă foarte mult. Prima repriză a fost echilibrată. Au început mai bine, dar am echilibrat jocul și în repriza a doua l-am controlat. A fost destul de greu, dar cu atât mai mare este bucuria, pentru că s-a obținut în asemenea condiții. Această victorie arată că putem câștiga și muncitorește, fiindcă astăzi a fost vorba mai mult despre dăruire, muncă. Până la urmă, știam că o să vină și astfel de meciuri. Dar o echipă mare, o echipă care își dorește un obiectiv îndrăzneț, trece și prin astfel de momente. Un joc mai puțin spectaculos, dar un rezultat care ne bucură”, a declarat Flavius Stoican după meciul cu Csikszereda.
Laurențiu Marinescu: „Parcă toți arbitri au ceva cu noi”
Golul victoriei a fost reușit de căpitanul Laurențiu Marinescu, după o centrare din dreapta a lui Bărbulescu și o reluare cu capul din 7 metri. Balonul i-a trecut printre picioare lui Csonka, fundaș care a și deviat ușor mingea și l-a păcălit pe Gyenge. Totuși, Petrolul marcase și în minutul 75, prin Blănaru, însă asistentul Marian Truță a anulat reușita pentru un offside dictat greșit.
„Fotbalul se joacă până fluieră arbitrul, a fost un meci greu și un arbitraj și mai greu, ne-a dat în cap la fiecare fază, dar suntem fericiți că am câștigat. Nu știu de ce, la Ploiești, parcă toți arbitri au ceva cu noi, nu ne dau nimic, nici măcar ce trebuie dat, fluieră ușor faulturi pentru adversari”, a spus, supărat, Marinescu.
Cu 24 de puncte acumulate în 13 meciuri, Petrolul a urcat pe locul 3 în Liga 2. În etapa următoare, a 16-a, echipa ploieșteană joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare, la CSM Reșița.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) / Petrolul Ploiești