FCM Baia Mare s-a ținut tare la Arad. Toma: „UTA – mai pragmatică. Mi-a plăcut atmosfera, suporterii, chiar dacă am fost înjurați”

Marius ANGHEL 12 May. 2016, 09:16 Campionat

Antrenorul echipei FCM Baia Mare, Dorin Toma, a onorat conferința de presă cu câteva minute de întârziere față de Roland Nagy. Chiar dacă Baia Mare și-a anulat șansele la promovare încă dinainte de startul în play-off, echipa pregătită de Dorin Toma a pus în dificultate fiecare adversar cu care s-a confruntat până acum.

„A fost un meci spectaculos, la fel ca celelate trei pe care le-am disputat împotriva UTA-ei. Am avut posibilitatea să deschidem scorul, am luat gol pe contraatac. Am avut bară, am avut ocazii, dar UTA a fost mai pragmatică. Mi-a plăcut atmosfera, suporterii, chiar dacă am fost înjurați de fanii utiști. Felicit UTA! Dacă UTA va promova înseamnă că noi i-am pus cele mai mari probleme, câștigând un meci și făcând două egaluri. Îl felicit pe Roli”, a spus fostul fundaș despre meciul cu arădenii.

Toma a fost concis și a declarat răspicat că formația maramureșeană nu a intrat în nicio combinație, așa cum s-ar putea crede: „După depunctare nu ne-a mai rămas decât să jucăm fotbal. Echipa mea joacă doar pe teren și nu este angrenată în niciun fel de luptă cu alte echipe. Vom juca la fel și cu celelalte candidate la promovare, doar pe teren. Am făcut jocuri bune, dar naivitatea unor jucători a făcut să nu câștigăm”.

Dacă partida s-ar fi desfășurat sâmbătă, băimărenii nu i-ar fi avut la dispoziție pe Balaure și Daminuță. Primul a fost titular pe postul de atacant, iar cel de-al doilea a prins ultimele 15 minute ca mijlocaș central. La fel de adevărat este că tânărul Sergiu Jurj a plecat între timp „sub tricolor”, la fel ca utistul Man. „Am recuperat doi jucători, dar am pierdut zilele pe drum. Jurj a fost convocat la lot, l-am lăsat să meargă. E mai bine pentru el, dacă tot nu mai avem șanse la promovare”, a încheiat Dorin Toma.

Sursa: Sport Arad
Foto: Ciprian PETCUȚ

Marius ANGHEL 12 May. 2016, 09:16 Campionat
Pe aceeași temă