FC Drobeta, trompeta deplasărilor

06 Jun. 2009, 14:14 Campionat
FC Drobeta, trompeta deplasărilor

Cu doar două remize albe obținute pe teren advers în acest retur, trupa de la malul Dunării s-a întrecut în penibil la Câmpia Turzii, fiind învinsă cu 3-1 de o echipă care acumulase numai opt puncte în precedentele 32 de etape!
Cu FC Drobeta, CS Mechel a marcat pentru prima dată în acest sezon trei goluri pe parcursul unui meci, iar ultima victorie a ardelenilor data din etapa a XIV-a, scor 1-0 cu Mureșul Deva.
Pentru severineni, confruntarea de la Câmpia Turzii a fost de-abia a doua din retur în care au reușit să înscrie în deplasare, după 2-5 la Lupeni în etapa a XXVII-a!
Dacă afară au păcălit fotbalul, în calitate de gazdă FC Drobeta este neînvinsă în cele 33 de partide disputate de la revenirea în eșalonul secund.

Rezultatele din retur înregistrate de FC Drobeta în deplasare:
FC Internațional C. de Argeș – FC Drobeta 0-0
ACU Arad – FC Drobeta 2-0
CSM Rm. Vâlcea – FC Drobeta 1-0
Dacia Mioveni – FC Drobeta 2-0
Minerul Lupeni – FC Drobeta 5-2
Arieșul Turda – FC Drobeta 0-0
Jiul Petroșani – FC Drobeta 5-0
CS Mechel Câmpia Turzii – FC Drobeta 3-1
 

Articol scris de: Mircea OGLINDOIU
 

06 Jun. 2009, 14:14 Campionat
Pe aceeași temă