Farul are un nou meci puternic în acest debut de an. După victorie pe teren propriu cu Concordia Chiajna (3-1) și remiza din deplasare cu Petrolul Ploiești (0-0), echipa constănțeană o va întâlni acasă, sâmbătă, de la ora 12:00, pe Turris Oltul Turnu Măgurele, o contracandidată în lupta pentru promovare. Antrenorul Ianis Zicu și fundașul Ionuț Ursu au vorbit despre întâlnirea cu teleormănenii.
Ianis Zicu: „Suntem pregătiți să facem un meci bun, să câștigăm”
Pentru Farul urmează un adevărat test pe teren propriu cu Turris Oltul, o adversară incomodă. Constănțenii sunt la trei puncte în spatele trupei lui Erik Lincar și speră să o egaleze după întâlnirea directă. Farul neînvinsă acasă în acest sezon, în zece partide doar Petrolul obținând un punct la malul mării.
„Este o partidă foarte grea, dar suntem pregătiți să facem un meci bun, să câștigăm pentru a ne menține în această luptă și noi. Ne pregătim de atâtea luni împreună și cred putem să obținem victoria, chiar dacă întâlnim un adversar redutabil. Sunt meciuri și meciuri, până acum am avut șansa să câștigăm foarte multe meciuri acasă, 90 la sută din cele disputate, nouă victorii și un egal. Să sperăm că vom continua seria bună și nu vom pierde. Avem absențe, atacantul Ionuț Stoica, nerefăcut, și Viorel Lică, suspendat. În rest, toți jucătorii sunt apți, sănătoși”, a spus antrenorul Farului, Ianis Zicu.
Dacă Farul n-a pierdut în ultimele patru etape, Turris Oltul vine după trei meciuri consecutive în care n-a cedat. „Întâlnim un adversar care luptă pentru această promovare mult dorită de foarte multe echipe. Au o organizare foarte bună la nivelul clubului. În ultimii ani, au lucrat cam aceeași formulă, chiar dacă antrenorul lor a fost o perioadă de timp plecat la altă echipă. Privind înapoi, Turris este o echipă mult mai puternică în acest moment, o echipă care are stabilitate financiară, care și-a permis să transfere golgheterul campionatului, plătind o sumă foarte, foarte importantă de bani pentru nivelul Ligii a 2-a”, a mai spus Zicu.
Ionuț Ursu: „Încercăm să păstrăm tradiția de a aduna puncte acasă”
Ionuț Ursu e sigur printre titulari în meciul cu Turris, având în vedere că Viorel Lică e suspendat. Experimentatul fundaș e conștient de forța echipei adverse, însă promite că Farul va câștiga și de această dată pe teren propriu.
„Vă garantez că vom da totul pe teren și încercăm să păstrăm tradiția de a aduna puncte acasă, de a face meciuri bune și, de ce nu, să câștigăm. Ne-am pregătit bine săptămâna aceasta, știm ce ne așteaptă, întâlnim o echipă matură, omogenă. Noi trebuie să jucăm cu aceeași ambiție, cu aceeași determinare și, cu siguranță, va fi un rezultat bun. Așteptăm ca numărul fanilor să crească de la meci la meci. Și noi trebuie să le demonstrăm acest lucru în teren și să-i așteptăm să vină în număr cât mai mare la stadion și să ne susțină”, a mai spus Ursu.
Farul își deschide magazin oficial înaintea meciului cu Turris
Altfel, la meciul cu Turris Oltul, Farul își deschide magazin oficial la stadion. Acesta este amplasat în fața tribunei oficiale și oferă o gamă largă de produse în alb și albastru, cu sigla clubului constănțean.
De la magazinul oficial, fanii își pot achiziționa tricouri oficiale de joc albe și albastre, tricouri suporter, trening de prezentare, trening suporter, fulare și eșarfe, șepci și căciuli, perne și gulere călătorie, produse de papetărie, brelocuri, căni, stickere, magneți și alte produse.
Inaugurarea oficială are loc sâmbătă dimineața, înaintea jocului cu echipa din Turnu Măgurele.
Farul Constanța – Turris Oltul Turnu Măgurele se joacă sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța, în cadrul etapei a 24-a a Ligii 2. Înaintea acestui meci, Farul e pe locul 8, cu 33 de puncte, iar Turris e pe 4, cu 36 de puncte.
În meciul tur, Turris a câștigat cu 2-0 meciul cu Farul, prin golurile marcate de Marius Antoche (57 – autogol) și Florin Radu (71).
Conferința de presă susținută de Ianis Zicu și Ionuț Ursu:
Foto și video: Farul Constanța