FC Bihor a învins-o pe FC Olt într-un meci contând pentru etapa a 15-a a ligii secunde, victoria ducând formația lui Farcău la 4 puncte de podium și la tot atâtea de retrogradare.
Antrenorul orădenilor s-a declarat mulțumit de elevii săi, dar a și criticat inconstanța acestore, anunțând schimbări majore în următoarea săptămână.
„Sunt mulțumit că am terminat un tur de campionat cu o victorie, cu trei antrenori și cu fluctuații mari de la o etapă la alta, lucru care s-ar traduce printr-o labilitate psihică a jucătorilor. Nu e ușor să te întorci din Liga I cu încă două echipe, dintre care una de Liga Campionilor și să te bați la promovare. Suntem la câteva puncte de locul 3, dar la fel de aproape și de retrogradare. Putem să ne gândim liniștiți la ce urmează, săptămâna care vine este una a deciziilor, la fiecare nivel, de la președinte până la jucător. Vor veni și niște decizii. E foarte greu ca Poli și Gloria să mai fie ajunse”, a declarat Farcău la conferința de presă de după meci.
„FC Bihor e mai bună”
Pe de altă parte, antrenorul oaspeților, Daniel Oprescu, e fericit că s-a terminat turul și se plânge de lipsa de experiență a elevilor săi.
„Am încercat să oferim o replică pe măsură, dar nu am reușit. Bine că vine vacanța, este clar că trebuie completat lotul cu jucători de valoare! M-am așteptat la mai mult, dar din toate deplasările nu am reușit decât să aducem un singur punct. Unul dintre motive este lipsa de experiență. FC Bihor este mai bună ca noi”
Articol scris de Nicolae Mihalcea și Mihai Cinpoeru