Pe Știința, golul pare că e interzis. Tot 0-0 s-a terminat și meciul dintre ASU Poli și CSM Reșița, după ce precedentele partide ale alb-violeților cu Chiajna și Farul au fost tot remize nule. Meciul a fost mult mai interesant din perspectiva galeriilor și a atmosferei făcute de cei 1000 de fani. Pe teren, cele două formații au arătat destule carențe și stângăcii.
Poli a început mai determinată, cu o firească sete de victorie. Ignea a tras însă peste poartă, iar Dros a avut un șut moale, ce nu l-a putut învinge pe Zimmermann. Nici Axente nu a putut pune în pericol buturile rosso-nerilor, iar după jumătatea reprizei, reșițenii au început să iasă din propriul careu. Fără să reușească să și intre în cel al gazdelor, unde doar Acka a pătruns periculos, dar nu a avut colegi la care să centreze. Nici șutul lui Poiană nu l-a încurcat pe Murariu, iar la pauză s-a intrat după o repriză, per ansamblu, plictisitoare.
Ocazii mai importante, dar zi lejeră pentru portari
Timișorenii au avut o ocazie periculoasă în minutul 54, după ce Manea a trimis în stânga, la Cherecheș. Iar fundașul lateral a trimis puțin peste buturi. Leo Doană, un car de nervi pe bancă, a plusat ofensiv cu Velici și Coman, dar fără succes când s-a tras linie. Călin Cristea a bătut periculos un corner, dar Murariu a ieșit și a boxat bine. CSM-ul a avut o ocazie importantă în minutul 65. Dat a trimis în careu, Murariu a boxat în fața, cu doi reșițeni în careu. De acolo, Coman, în loc să șuteze, a reluat cu capul, foarte slab, fără probleme pentru Murariu.
Pace în derby-ul Banatului: niciun cartonaș
Au urmat ocazii irosite prin execuțiile slabe ale lui Axente și Manea, pentru ca și Cristea să trimită mult peste poartă un balon. Pe final, timișorenii au avut două ocazii bune. Un șut al lui Dros, de la 22 de metri, a fost respins de Zimmermann în corner, iar Ignea a avut o execuție care s-a dus puțin pe lângă poartă. De precizat că tot meciul, arbitrul Dreve din Cluj nu a arătat niciun cartonaș galben, iar Poli a făcut o singură schimbare.
ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA – CSM REȘIȚA 0-0
Murariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheș – Dros, Ignea – Alin Manea, Ad. Ungureanu (Schieb 61′), C. Popescu – Mir. Axente
Rezerve neutilizate: M. Contra – Vidrăsan, Ad. Lazăr, Pițigoi, F. Trip, Coadă
Antrenor: Mugur Gușatu
Zimmermann (cpt.) – L. Acka, Ehmann, Vlădia, Vădrariu – Cr. Danci (Velici 56′), Poiană (Banac 81′) – Săulescu, C. Cristea, Dat – D. Ene (M. Coman 64′)
Rezerve neutilizate: Horvat – Gab. Lazăr, Vasiu, Cioablă
Antrenor: Leontin Doană
Stadion: Știința (Timișoara – Timiș); Spectatori: 1.000; Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenți: Cosmin Vătămanu și Mihăiță Necula (ambii din București); Rezervă: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Observatori: Ștefan Szilaghi (Satu Mare) și Adrian Lucaci (Arad).
Mugur Gușatu: „A fost, de când sunt eu aici, cel mai bun joc. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun”
Antrenorul Politehnicii, Mugur Bugașu, spune că vede progrese în atitudinea echipei. „Pentru noi a fost un joc cu o încărcătură deosebită. Îmi felicit jucătorii pentru atitudine. De data aceasta, nu putem să spunem că nu am avut acțiuni și ocazii de gol, dar trebuie să mai muncim să înscriem. Am fost lipsiți de inspirație la ultima pasă sau la ultima execuție. Dar vreau să-mi felicit jucătorii, a fost, de când sunt eu aici, cel mai bun joc, ca și consistență. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun, dar trebuie să muncim foarte mult la aceste aspecte. Din punctul meu de vedere, a fost un joc mult mai slab din partea noastră la Reșița. Aceasta e părerea mea. A fost o diferență clară între jocul nostru de astăzi și jocul nostru de la Reșița. Astăzi noi am avut un plus față de ei. Rămâne să muncim, să fim pozitivi, să sperăm că lucrurile se vor schimba în bine și ca rezultat”, a precizat Gușatu, cu referi și la meciul pierdut de Poli la Reșița (scor 0-1), în Cupa României.
Alb-violeții rămâne cu cinci goluri primite în opt partide de campionat, iar antrenorul recunoaște că atacul are mult de „recuperat”, cu doar trei goluri. „Dacă primim foarte puține goluri, este punctul forte defensiva. Dar este o diferență foarte mare între ofensivă și defensivă, dar și toată echipa ar trebui să ia parte în zona ofensivă. Nu trebuie să facem diferențe între compartimente. Astăzi am avut consistență în joc și datorită liniei defensive, care au ieșit cu mingi către compartimentul median mult mai ușor și mult mai bine decât în alte jocuri. Au creat spații și au dat mingi utile mijlocașilor”, a apreciat tehnicianul.
„Eu știu pentru ce am fost adus aici. Fiindcă întotdeauna în fotbalul românesc trebuie să existe un fraier care trebuie să și muncească undeva și alții iau știți dumnevoastră ce”
Antrenorul spune că la Poli e foarte mult de muncă. „Eu când am venit aici și am spus că e de muncă, mi-au sărit toți în cap. «Nu se poate, noi suntem buni, foarte buni». Noi suntem buni, dar muncind. Nu jucătorii au zis asta, toată lumea. Nu clubul. Lumea în general a spus în Timișoara. Când se spune adevărul, deranjează. Asta e toată problema. Ca să avem rezultate bune cu această echipă trebuie să muncim de zece ori mai mult. Acesta a fost mesajul meu. Cine vrea să-l înțeleagă, îl înțelege. Eu n-am nimic cu nimeni, dar fără muncă nu se poate. Noi nu avem jucători de talia lui Messi, să ne rezolve jocul. Noi vrem peste noapte să jucăm ca Barcelona și să dăm goluri ca PSG. Eu am fost adus aici și mă rog să nu fiu sacrificabil. Dar eu știu pentru ce am fost adus aici. Fiindcă întotdeauna în fotbalul românesc trebuie să existe un fraier care trebuie să și muncească undeva și alții iau știți dumnevoastră ce. Dar mie îmi place. Nu vreau să fiu fraier, mie îmi place să muncesc. Și mie nu mi-e frică de muncă”, a explicat Gușatu.
Poli a făcut o singură schimbare și Gușatu a explicat de ce. „Am crezut că, totuși, din cei care au jucat, va veni o scânteie. Puteam să-l schimb pe Mircea Axente, care nu a avut o zi fastă, dar a avut în ultimele 15 minute ocazii singur cu portarul. Inclusiv Manea a avut, inclusiv intrarea lui Marvin, inclusiv copilul Călin Popescu, care în prima repriză s-a sufocat și a avut o evoluție mai puțin reușită, dar a doua a jucat foarte bine”, a adăugat antrenorul Politehnicii.
După acest meci, CSM Reșița este pe locul 11, cu 9 puncte și runda viitoare primește vizita Farului. Poli e pe locul 17, cu 6 puncte și etapa viitoare va juca la Severin, cu Viitorul Pandurii.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI și Emanuel Titus ILIEȘI / Mediafax Foto