Ultima înfrângere a moldovenilor în fața echipei Dinamo II i-a fost fatală antrenorului Ovidiu Murariu. Situația suceavenilor, care au coborât din nou pe ultimul loc retrogradabil, cu un punct mai puțin decât Știința Bacău, l-a determinat pe primarul Ion Lungu să ia decizia de a-l numi antrenor principal pe Ioan Radu. Acesta revine astfel la cârma echipei din fosta Cetate de Scaun a Moldovei.
„Am hotărât că echipa are nevoie de experiența lui Ioan Radu, antrenorul sub comanda căruia Cetatea a avut cele mai bune rezultate. Radu va rămâne la conducerea tehnică a echipei indiferent dacă vom reuși sau nu salvarea de la retrogradare. Are tot creditul meu pentru a construi o echipă nouă, competitivă”, a declarat edilul Sucevei.
Ioan Radu spune că acceptat conducerea tehnică a Cetății în momentul în care primarul Ion Lungu l-a asigurat că activitatea fotbalistică la Suceava va continua indiferent de clasarea echipei la finalul acestui sezon.
„Nu cred că i-ar fi convenit nimănui să vină numai pentru a primi bobârnacele de la final. Eu mi-am mai făcut o dată datoria față de echipă și cred că pot să scot echipa la liman și acum. Trebuie să ne jucăm șansa până la capăt iar pentru asta e nevoie să abordăm toate meciurile cu gândul la salvarea de la retrogradare. Nu mă aștept să am o misiune ușoară, însă s-a ajuns într-un punct în care nu mai e nimic de pierdut”, a declarat noul antrenor principal al Cetății Suceava, Ioan Radu.
Â
www.suceavasport.ro
Â