FC Olt Slatina a tranșat victoria de partea sa în debutul întâlnirii cu Metalul Reșița, grație „dublei” reușite de atacantul Octavian Drăghici. Gruparea pregătită de Dan Oprescu s-a impus cu scorul de 2-1, însă slătinenii ar fi putut obține o victorie mai clară pe tabelă, având în vedere ocaziile create.
Slătinenii au început foarte bine jocul, iar golul a picat la scurt timp după fluierul de start. După o centrare de pe flancul drept, atacantul Octavian Drăghici a reluat cu capul în transversală, balonul a revenit în teren, iar cu un ultim efort a trimis în plasă (min. 10). „Vârful” slătinenilor a marcat pentru 2-0 câteva minute mai târziu. Pe contraatac, Huțanu a pătruns în careu, i-a pasat lui Drăghici, care și-a întors adversarul și a șutat plasat, fără speranță pentru Pascal (min. 14). Autorul golurilor a solicitat schimbarea încă din debutul întâlnirii, din cauza recidivei unei accidentări vechi, însă a mai fost menținut în teren, fiind schimbat după cele două „reușite” de N Kongue (min. 20). Atacantul de culoare ar fi putut pune capăt meciului, însă a ratat șansa golului trei. Scăpat pe contraatac, singur cu portarul, goalkeeper-ul Pascal s-a opus șutului din 10 metri, mingea i-a revenit lui N Kongue, însă a fost blocat în 2 metri, execuția ducându-se peste poartă (min. 38). Debutant în tricoul echipei slătinene, mijlocașul de 19 ani Cristi Ciobanu a fost la un pas de a puncta pe tabelă. În urma unei centrări a lui Ignea, tânărul jucător al celor de la FC Olt a trimis din interiorul careului, puțin pe lângă stâlpul porții din dreapta (min. 40). Oaspeții au avut o singură ocazie în prima repriză, rezolvată de căpitanul Alin Gligor. După o acțiune prelungită de atac, centrarea lui Staicu a fost scoasă, cu capul, din fața porții de fundașul central (min. 43).
În actul secund în prim plan s-au aflat ratările lui N Kongue. Chiar dacă oaspeții nu s-au predat, luptând pentru a întoarce rezultatul, cele mai mari ocazii au fost tot în dreptul slătinenilor, însă atacantul de culoare a irosit oportunități ideale. Scăpat de două ori singur cu portarul Pascal, „vârful” camerunez s-a complicat prea mult în careu, goalkeeper-ul experimentat blocându-l. De asemenea, Huțanu și Ene au mai avut două șuturi periculoase, în urma unor acțiuni de atac prelungite, care însă nu au găsit spațiul porții. Metalul Reșița a redus din diferență prin Szabo, care a înscris cu un șut din interiorul careului (min. 88). FC Olt Slatina s-a impus astfel cu 2-1, însă scorul putea fi mult mai mare.
FC Olt Slatina: Mogoșanu, Anghelina, Gligor (cpt.), Crușoveanu, Siminic, Quist, Ignea, Huțanu, Bancu, Ciobanu (min. 60 Ene), Drăghici (min. 20 N Kongue înlocuit de Marincău în min. 90).
Metalul Reșița: Pascal, Apostol, Plecanciuc, Tomozei (min. 57 Liuba), Vătăjelu (cpt.), Neagoe, Danci (min. 45 Vaștag), Szabo, Octavian Vasile, Stoica, Staicu (min. 78 Mureșan).
Sursa: Gazeta nouă