„Dotați-vă cu GPS-uri!”

13 Aug. 2009, 15:49 Campionat
„Dotați-vă cu GPS-uri!

„De-acum, autocarele lui FC Argeș, UTA, “U” Cluj, Jiul, FC Bihor sau FC Baia Mare trebuie să fie neapărat dotate cu GPS-uri. Altfel, nu au cum să găsească drumul spre Covaci!”
 

Acesta este mesajul postat pe siteul oficial al Fortunei Covaci. „În condițiile în care Covaciul ăsta e atât de mic că nu e nici măcar comună. E doar un sat-capăt de linie unde abia ai loc să-ntorci mașina. Mai mici decât Covaciul nu sunt decât cătunele din Apuseni! Ei bine, satul ăsta a ajuns pe harta fotbalului românesc”, se mai arată în comunicatul bănățenilor.
 

Satul Covaci se află la 7 km nord de Timișoara, iar în localitate se poate ajunge de pe șoseaua ce duce la Arad (E671) printr-un drum la dreapta după câțiva kilometri de la ieșirea din Capitala Banatului.
 

Vor Cupa!
 

Deși doar a promovat în Liga a II-a, micul club are planuri mari, inclusiv un parcurs cât mai lung în Cupă. “Covaciul a devenit echivalentul românesc al Hoffenheim-ului german! Poate că la toamnă, în 16-imile Cupei României, la Covaci va veni Dinamo. Și poate că o va lua în freză, așa cum n-a luat-o, de 12 ani încoace, de la Poli, în campionat!
Ce-ar fi, bă, fraților, să ia Fortuna Covaci Cupa României?”
, se mai consemnează pe www.fortuna-covaci.ro.
 

Din club nu mai face parte directorul executiv Sorin Altmayer, în timp ce antrenorul Remus Steop a decis să nu-l mai împrumute pe Cătălin Dănăilă. Cea mai mică localitate din Liga a II-a va primi sâmbătă vizita Daciei Mioveni, iar în 26 august va intra în faza a IV-a a Cupei României.
 

articol scris de Cornel BIHOLARI
 

13 Aug. 2009, 15:49 Campionat
Pe aceeași temă