Tată și fiu, Marius Vlădoi (48 de ani) și Denis (18 ani) au fost, miercuri seara, adversari în Zăvoi, în cadrul partidei contând pentru Faza a II-a a Cupei României, Minerul Costești – Flacăra Horezu 2-3 (2-0).
Ambii evoluează ca portari pentru echipele la care activează. Marius Vlădoi este antrenor-jucător la echipa de „județ” Minerul Costești, formație favorită la câștigarea titlul județean în Vâlcea în sezonul viitor. Denis apără buturile echipei de Liga a 3-a Flacăra Horezu, pentru care este deja la al șaselea joc oficial.
„Este prima dată când sunt adversarul lui Denis într-un joc oficial. Am mai fost doar în amicale. Nu știu dacă mai sunt cazuri în fotbalul românesc, plus că amândoi suntem portari. Ce pot să spun, a fost o senzație ciudată, jocul a fost frumos, am avut 2-0 la pauză, dar repriza a doua am picat puțin fizic, plus că am avut parte de eurogoluri. Cu un ochi râd, cu unul plâng, noi am jucat bine, diferența a fost făcută de pregătirea fizică și experiența jucătorilor de la Flacăra”, a declarat Marius Vlădoi, fost portar la echipele de Liga a 2-a Chimia Râmnicu Vâlcea, Gloria Reșița, Unirea Alba Iulia, Minerul Motru și Internațional Pitești.
Flacăra Horezu s-a calificat în faza următoare a Cupei României după ce a câștigat cu 3-2 meciul cu Minerul Costești. Echipa din Liga a 4-a a avut 2-0 la pauză, după golurile marcate de Marinel Cicotoiu (5) și Eduard Pușcatu (45), însă formația din Liga 3 a întors rezultatul în partea secundă, prin reușitele lui Radu Georgescu (50), antrenorului Adrian Popa (70) și experimentatului Cristian Munteanu (81), acesta din urmă fiind și antrenor secund.
Toate rezultatele înregistrate în Faza a II-a a Cupei României le puteți vedea AICI
Articol scris de Adi Georgescu