Ca și la partida de la Otopeni, și sâmbătă, la Constanța, cu
Juventus, fundașul Ion Barbu și portarul Dan Zdrâncă vor evolua,
deși nu sunt complet refăcuți.
„Barbu trage de el, ca și Zdrâncă, portarul având însă
o mare problemă, pentru că nu poate degaja cu piciorul drept. Vor
absenta în continuare Vajou, Abuzătoaie și Patriche, toți
accidentați, însă revin Buzea și Lupu, cărora le-a expirat etapa de
suspendare”, a spus antrenorul principal al Farului,
Gică Butoiu.
Pe lângă problemele de lot, „marinarii” nu stau strălucit nici la
capitolul moral, după cum arată același Butoiu, însă
„nu numai din pricina celor două înfrângeri consecutive
din campionat, cu Ceahlăul și la Otopeni, ci și din cauza unor
probleme interne. Sperăm însă ca, până sâmbătă, la meciul cu
Juventus, să punem la punct situația, pentru că trebuie să câștigăm
neapărat. Dacă învingem formația din capitală și, apoi, CF Brăila,
scăpăm de grijile retrogradării. Avem prima șansă, pentru că echipa
noastră e mai bună. Sper să nu se înregistreze vreo surpriză.
Juventus va veni la meci cu formația de până acum, nu cum s-a
auzit, că va juca cu juniorii. A fost doar un
zvon”.
Fundașul stânga al Farului, Radu Sascău, crede că formația
constănțeană „e mai valoroasă ca
Juventus”, astfel că ar trebui să câștige.
„Dacă trupa din București ne poate pune probleme?
Probleme apar pe parcursul fiecărui meci, important este să trecem
peste ele. Dacă vom juca precum cu Viitorul și la Botoșani, vom
câștiga. Singurul nostru obiectiv e victoria. Trebuie să ne
mobilizăm și să jucăm cu ambiție”, a spus
Sascău.
Directorul tehnic al Farului, Cristi Cămui, a declarat și el că
victoria le stă la îndemână „marinarilor” în partida de sâmbătă, de
la ora 11. „După două rezultate nefavorabile
consecutive, băieții trebuie să se mobilizeze și să învingă
Juventus. Printr-o victorie am căpăta mai multă încredere și ne-am
menține la distanță de retrogradare”, a arătat Cămui,
pentru „Cuget Liber”.
Și cu Ceahlăul, și cu CS Otopeni, FC Farul a primit gol în
debuturile de partidă, însă Gică Butoiu spune că echipa
constănțeană nu are o problemă din acest punct de vedere.
„Ambele goluri au venit în urma unor greșeli
individuale ale jucătorilor noștri, Răuță, respectiv Nițescu. E
vorba de concentrare, nu avem o problemă în startul partidelor.
Aceste erori puteau fi evitate foarte ușor”, a spus
Butoiu.
sursa: Cuget Liber