Cum l-a plătit Steaua pe Baciu doi ani degeaba!

23 Sep. 2011, 09:09 Campionat

Știți povestea lui Eugen Baciu? Fundașul acela șters, lipit ca un scaiete pe jambierele roș-albastre? Steaua l-a ținut în lot degeaba, doi ani buni, speriată de o clauză-capcană din contractul încheiat cu FCM Bacău în 2004. Marți, roș-albaștrii au aflat că puteau renunța la jucător, fără probleme, încă din 2009.

„Baciu va îmbătrâni la Steaua. Nu pleacă de aici”, era lozinca obișnuită a lui Gigi Becali atunci când venea vorba despre fundașul venit în 2004 de la FCM Bacău, ajuns veteran al lotului prin forța împrejurărilor. În actul adițional întocmit la contractul de transfer 067402/30.08.2004, Dumitru Sechelariu trecuse o „clauză de protecție”: „Cesionarul (n.r. – adică FC Steaua) se obligă să plătească 800.000 de euro cedentului în condițiile încetării raporturilor contractuale între jucător și cesionar, indiferent de motivele care au stat la baza încetării raporturilor”. Pe scurt: dacă jucătorul devine liber de contract, indiferent de motiv, Steaua e bună de plată.

I-au mărit contractul și l-au ținut pe tușă

Contractul și-a consumat durata inițială pentru care a fost semnat în 2009. Speriată de clauza respectivă, Steaua i-a prelungit cu încă doi ani contractul lui Baciu, ba i-a mai mărit și salariul, 80.000 de euro anual, în ciuda faptului că fundașul ajuns acum la 31 de ani nu avea loc decât pe la echipa a doua. În vara lui 2011, Becali și ai lui au decis să rupă însă pisica și au încheiat definitiv relațiile cu Baciu, care a devenit liber de contract. Imediat, acesta a plecat la FCM Bacău, unde joacă fără obligații, dar cu promisiunea de a lua 50.000 de euro (din banii Stelei!).

Comisie cu număr par!
La 30 de zile de la plecarea lui Baciu, FCM Bacău a somat Steaua să plătească 800.000 de euro, plus 1% pe zi penalizări. Cum roș-albaștrii au refuzat, s-a ajuns la Camera de Soluționare a Litigiilor de la FRF, care marți a dat verdictul. Memoriul Bacăului a fost respins, comisia condusă de Gabriel Manu (într-o componență pară, șase membri!!!) considerând că „acea clauză ar fi fost activată doar în situația încetării înainte de termen a contractului cu jucătorul”, adică până în 2009. Așadar, conform deciziei de marți, Steaua l-a plătit degeaba pe Baciu timp de doi ani!

Valabil la Goian și Lovin, nu și la Baciu
La auzul veștii, Dumitru Sechelariu a luat foc, anunțând că va merge la „Apel” și mai apoi la TAS. „Documentele sunt clare. Dreptul e mai aproape de matematică decât de literatură, dar ce să știe membrii comisiei, care sunt prieteni cu Victor Becali? Au fost trei contracte identice, pentru Goian, Lovin și Baciu. La primii doi, Steaua a plătit, la Baciu nu a mai fost valabil. Culmea este că în 2010 Steaua a cerut să fie recunoscută inaplicabilitatea clauzei de 800.000 de euro, dar acțiunea i-a fost respinsă de aceeași comisie! Acum s-a ignorat deliberat articolul 3 din actul adițional, care stipulează clar ce se întâmplă la prelungirea contractului. Mergem mai departe, dreptatea e de partea noastră”, a punctat Sechelariu.

A aruncat un nebun o piatră în gârlă și a înnebunit toată lumea! Cererea lui a fost respinsă ca inadmisibilă!
Gigi Becali, patron Steaua

1 gol a marcat Baciu pentru Steaua în cele șase sezoane cât a jucat la prima echipă (total, 88 de meciuri)

Articol de Alexandru ENCIU

23 Sep. 2011, 09:09 Campionat
Pe aceeași temă