Antrenorul Alexandru Pelici a revenit în Valea Domanului, de această ca adversar al bănățenilor. „Principalul” lui CSM Râmnicu Vâlcea s-a bucurat pentru cele trei puncte obținute de echipa sa în disputa inegală cu juniorii Reșiței (scor 6-1), dar a suferit în tăcere din cauza situației dezastruoase în care a ajuns Metalul, echipă care și-a început aventura în Valea Domanului chiar cu Pelici pe banca tehnică.
„Am venit cu gândul la punctele puse în joc, mă bucur că am reușit să le obținem. Din păcate, bucuria nu poate fi atât de mare, ne bucură doar cele trei puncte. Păcat că Reșița este în situația în care este. M-a bucurat revederea cu Leo (Leontin Doană – n.r.) și îi doresc mult succes în cariera lui de antrenor. În rest, îmi felicit jucătorii pentru atitudine și pentru hotărârea cu care au intrat în teren. Sperăm să facem cât mai multe puncte, pentru că e o bătălie mare pentru accederea în play-off. Mai sunt trei etape în acest an, noi avem meciuri importante. Ne așteaptă meciuri dificile, cu Chindia și cu UTA, două echipe din fruntea clasamentului, iar acum e important pentru noi să reușim să trecem de FC Bihor în intermediara de miercuri. Mulțumesc băieților pentru concentrare, vă mulțumesc și dumneavoastră pentru interes și doresc mult succes Reșiței”, a spus Alexandru Pelici, la conferința de presă.
Alexandru Pelici nu a dorit să comenteze situația în care se află Metalul Reșița, spunând doar că regretă că echipa la care a antrenat și el în 2013 se zbate acum în subsolul clasamentului, după ce două sezoane a fost angrenată în lupta pentru promovare.
„Despre situația actuală de la Metalul Reșița nu vreau să comentez prea mult. Cu mine ca antrenor s-a început acest proiect la Reșița, echipa s-a bătut doi ani la rând în play-off pentru promovare. Din păcate, asta este situația actuală, nu sunt eu în măsură să comentez. M-am bucurat doar că i-am revăzut pe foștii mei colegi, pe oamenii de la stadion, pe Vali (fostul portar Valentin Boșca – n.r.), pe nea Gigi (legendarul maseur Gigi Rouă – n.r.)„, a mai spus Alexandru Pelici.
Articol și foto de Marian CĂ‚RĂ‚VAN