Copil, gol senzaționat în meciul cu Chindia. „Sunt în cea mai bună formă după mulți ani”

Marius ANGHEL 20 May. 2016, 15:29 Campionat
Copil, gol senzaționat în meciul cu Chindia.**

Se părea că UTA va pleca la drum în noua stagiune a Ligii a 2-a fără Dumitru Copil. Cel care la 16 ani era considerat printre cei mai valoroși fotbaliști ai Planetei, alături de nume ca: Aguero, Theo Walcott, Ozil, Benzema sau Khedira, a ales confortul și banii dintr-o ligă inferioară din Austria, dar problemele de sănătate ale tătului său l-au readus urgent acasă. Lunca Teuz Cermei s-a mișcat repede, obținuse un acord de principiu din partea talentatului atacant, dar (re)chemarea Campioanei Provinciei a fost prea mare.

Preparatorul fizic, Marius Bortiș, l-a repus rapid pe picioare din punct de vedere fizic, condiții în care Roland Nagy nu se putea dispensa de talentul său. Jocul lui „Mitruț” a crescut de la meci la meci, realizările sale s-au înmulțit și au adus puncte importante în contul „alb-roșiilor”. În derby-ul de promovare cu Chindia Târgoviște, Copil și-a pus pecetea cu voleu ce a explodat sub transversala porții lui Meilă pentru un parțial 2-1. „Am primit o pasă excepțională de la Dennis, iar aceste execuții le repet zilnic la antrenamente. Îmi plac foarte mult, deși în astfel de momente trebuie să fi pragmatic, concentrat. S-au mai văzut situații în care jucători mai mari decât mine au tras peste sau în portar din acea poziție. Mă bucur că am marcat, am fost o echipă pragmatică, atentă și am făcut diferența”, a spus utistul.

Chiar dacă a mai ratat o etapă – două din pricina accidentărilor, Dumitru Copil a revenit din nou mai puternic, aducând multă fantezie unei linii de mijloc în care Chindriș și Tănase sunt mai degrabă cu munca de jos, cu „pianul”. „Sunt în cea mai bună formă după mulți ani, sunt sănătos și-mi pot ajuta echipa. Dar, știu că pot și mai mult și aș vrea să ajung la un nivel la care – poate – nu am fost încă în calitate de senior”, a adăugat fotbalistul ajuns la 26 de ani.

Copil crede visul promovării sau măcar în accederea în meciurile de baraj. „Credem că până la final o să fim cel puțin pe locul 2. Suntem un grup foarte unit, o familie, se vede și pe teren. Excepție face jocul de la Mediaș, când ne-am pierdut cu firea puțin. Trebuie să fim atenți și de acum înainte, căci fiecare echipă care va juca împotriva UTA-ei va da totul. Dar, dacă jucăm cum am făcut-o astăzi, cu seriozitate, nimeni nu ne va sta în cale”, a concluzionat arădeanul.

Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Muscă

Marius ANGHEL 20 May. 2016, 15:29 Campionat
Pe aceeași temă