Unirea Alba Iulia a pierdut, scor 1-0, meciul cu Chindia Târgoviște, unicul gol al partidei din cea de-a 26-a etapă fiind realizat în minutul 26 de ex-uniristul Bobi Verdeș. Victoria oaspeților a fost anticipată de casele de pariuri, jocul de la Alba Iulia fiind blocat sâmbătă dimineața, după ce s-au pariat sume importante de bani pe 2 solist.
Fără Șerban, Petrescu (suspendați), Bucurică (probleme medicale) și Bumbac, lăsat din nou rezervă, Unirea Alba Iulia a avut o evoluție de vacanță în prima repriză a meciului susținut în „Cetate”, când oaspeții au atacat în valuri. Târgoviștenii au deschis scorul în minutul 26 prin ex-uniristul Bobi Verdeș, atacantul driblându-l foarte lejer pe Schuller și, din unghi a tras puternic, marcând la colțul lung. Honciu (55) trimite mingea în bară, în timp ce Unirea ratează oportunități bune de a marca prin Voicu (45), Oară (57), Mureșan (69) și Pleniceanu (90).
„Mă așteptam să facem un meci slab”
„Ne doare această înfrângere, mă așteptam să facem un meci slab. Am luat un gol la o fază în care, din câte am înțeles, Verdeș a vrut să centreze. Campionatul a fost ucis din mai multe motive, nu există competiție, apare letargia. Vreau să termin acest campionat la Alba Iulia, apoi vom vedea ce va fi.”, a declarat antrenorul Stelian Gherman.
„Nu comentez nimic legat de pariuri fiindcă nu joc”
Acesta a refuzat să comenteze problemele financiare ale echipei și suspiciunile de non-combat. „Nu sunt angajat, nici polițist, nici altceva, știți câte posibilități sunt la ora actuală. Nu comentez nimic legat de pariuri fiindcă nu joc, vorbesc doar despre meci. Jucătorii erau supărați, dar trebuie să discute problemele financiare cu șefii clubului.”, a precizat antrenorul alb-negrilor.
Alba rămâne în continuare pe locul 10, după un retur foarte modest, cu 31 de puncte acumulate, iar miercuri va juca în deplasare cu Mureșul Deva. Chindia câștigă din nou după o pauză de patru meciuri, acumulează 41 de puncte și urcă o poziție în clasament, pe 6. Etapa viitoare va juca acasă cu Gaz Metan Severin.
UNIREA ALBA IULIA – CHINDIA TÂRGOVIȘTE 0-1 (0-1)
B. Verdeș (26)
Pascal (cpt.) – N. Oltean, Schuller, Potopea, M. Oprea – Cl. Oară, Negură, Pleniceanu, A. Ianc (46, Bumbac) – Pecarov (35 V. Florea), S. Mureșan
Antrenor: Stelian Gherman
Perianu (cpt.) – D. Pătru, C. Dinu (65 B. Gavrilă), Morariu, Bușu – I. Șerban, G. Honciu, Poiană, R. Dobre – B. Verdeș (37 I. Radu), Negoescu (83 Calu)
Antrenor Flavius Stoican
Articol scris de Lucian DANCIU
Foto: Cătălin CRĂ‚CIUN