CEO, alături de Pandurii doar moral! „Nu avem buget în 2017 pentru activități sportive. Poate din 2018”

CEO, alături de Pandurii doar moral!**

Deși CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu a remis, printr-un comunicat, că toți cei cinci acționari ai clubului își vor relua finanțarea și vor vira sumele cu care s-au angajat să susțină echipa în acest an, directorul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Sorin Boza, a spus că doar din 2018 se pune problema alocării de fonduri pentru fotbal.

„Important e că am stat împreună la aceeași masă și că toți cei patru participanți au susținut că Pandurii nu trebuie să moară. Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al CE Oltenia nu prevede finanțarea oricărei activități sportive, dar așteptăm rezultatele financiare ale anului 2017 și să fim puși într-o situație mai favorabilă pentru momentul creionării bugetului pe anul 2018, acesta este un pas pe care trebuie să-l așteptăm și să-l urmăm”, a declarat Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia.

Președintele CJ Gorj speră că CEO va reuși totuși să aloce bani de acum

În trecut, cei mai mulți bani către CS Pandurii au fost vizați de CEO, însă, între timp, compania a intrat în insolvență. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, crede că tot CEO poate salva CS Pandurii de la faliment.

„Sper să găsească un finanțator principal și aici mă refer la CEO, pentru că, de-a lungul timpului, această echipă nu putea să funcționeze fără finanțarea de la Complexul Energetic Oltenia. După rectificarea bugetară, domnul Boza să încerce să-și respecte promisiunea făcută, așa cum a spus de-a lungul timpului, în situația în care societatea este pe profit va lua în considerare finanțarea, finanțare care a fost stabilită din anii 2000. Pe resursele Artego, resursele primăriei, resursele Consiliului Județean, resursele pe care noi ni le-am asumat, sperăm să ducem acest an bugetar”, a declarat, pentru pentru pandurul.ro, Cosmin Popescu, șeful Consiliului Județean Gorj.

„Membrii asociați care au fondat clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu au decis azi în ședința AGA să continue finanțarea echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu cu sumele cu care s-au angajat să finanțeze clubul în acest an. La ședința de azi au luat parte, alături de cei doi administratori Marin Golea și Emanoil Ciobanu, reprezentanții celor cinci entități care au fondat clubul Pandurii, respectiv Primăria Târgu Jiu și Consiliul Local reprezentate de primarul Marcel Romanescu și secretarul Grigore Jianu, Consiliul Județean Gorj reprezentat de președintele Cosmin Popescu, Complexul Energetic Oltenia reprezentat de directorul general Sorinel Boza, ARTEGO Târgu Jiu reprezentată de managerul Viorel David și  USMO reprezentată de președintele Marin Condescu”, a fost comunicatul remis de site-ul oficial al CS Pandurii, pe 31.08.2017.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă